Paul Goma ne-a prins în jurnalul său
Aici vom găsi o seamă de cugetări, comentarii, atitudini ale autorului şi ale unor scriitori, ziarişti, savanţi, privind scandaloasa situaţie în care familiei GOMA nu i s-a acordat cetăţenia Republicii Moldova şi din această cauză nu a putut ajunge la Chişinău în data de 2 octombrie 2010. De asemenea, e făcută o trecere în revistă a corespondenţei scriitorului cu personalităţi din R. Moldova, România, SUA, inclusiv corespondenţa scriitorului cu acad. Gheorghe Duca şi ambasadorul RM la Paris, Oleg Serebrean. Jurnalul mai cuprinde o reproducere a comunicărilor susţinute de oamenii de cultură şi ştiinţă: Andrei Ţurcanu, Alexandru Burlacu, Aliona Grati în cadrul Conferinţei ştiinţifice PAUL GOMA LA 75 ANI, organizată la 4 octombrie 2010 de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Uniunea Scriitorilor de la Chişinău, precum şi o cronologie a materialelor relevante apărute în presa din R. Moldova şi România: Timpul, Moldova.Org, Jurnal de Chişinău, Adevărul, Observatorul Cultural ş.a. Cititorii pot face cunoştinţă şi cu nota de protest a tinerilor de la Chişinău, care au cerut explicaţii autorităţilor R. Moldova, pentru eşuarea revenirii acasă a scriitorului Paul GOMA şi un mesaj de salut pentru aceşti "juniori", precum îi defineşte cu căldură Paul GOMA.
Timpul.md