Actualitate

Pavel Filip nu vrea să discute în campania electorală despre curcani, dar despre „idei și planuri”

La evenimentul de prezentare a Planului de țară „Moldova Altfel”, unde au fost enunțate obiectivele pentru electorală, politicianul le-a sugerat conducătorilor de partide politice ca în timpul campaniei și dezbaterilor electorale să pună accentele în primul rând pe programe electorale.

„Haideți să facem astfel încât măcar o dată dezbaterile electorale și emisiunile să fie despre programe, despre idei, despre planuri. Haideți să lăsăm de data asta deoparte: sirienii, războaiele civile, gay, lesbienele, tancurile rusești, pericolul străinilor, coțofenele, porumbeii, curcanii și așa mai departe”, a spus Pavel Filip.

În vara anului 2019, când Igor Dodon era șef de stat, iar PSRM guverna alături de PAS, după ce au făcut coaliție împotriva lui Plahotniuc, Partidul Democrat a organizat o manifestație la sediul Președinției, unde au aruncat peste gard mai mulți curcani, în semn de protest față de acea alianță. Păsările au ajuns la Grădina Zoologică, iar trei deputați au depus o sesizare la Procuratura Generală prin care au cerut să fie pedepsiți atât făptașii, cât și organizatorii manifestației.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *