Serghei Levițchi era un om singur, consuma zilnic alcool și trăia la limita sărăciei. A stat la închisoare pentru furt, dar a fost eliberat înainte de termen pentru bună purtare. La 2 iunie 2008, căutându-și un loc de trai, a împins ușa întredeschisă a unui apartament și aceasta i-a jucat festa. În încăpere zăceau două cadavre de femei, ciopârțite. Fiindcă stomacul și buzunarele îi erau goale, Serghei a luat de pe masă o pâine, un cuțit și un casetofon și s-a îndreptat spre barul de la gară. Aici, a cerut un telefon ca să anunțe poliția despre femeile moarte, dar nimeni nu l-a luat în serios. Cei de la bar și-au amintit de el peste trei zile, când poliția a depistat cadavrele. 

În aceeași zi, Serghei a fost arestat, fără să opună rezistență. Iar la 9 iunie, pe site-ul MAI a apărut o știre-bombă: „Grație măiestriei profesionale și planificării corecte a acțiunilor operative de investigație, Levițchi a fost capturat în mai puțin de 24 de ore de la săvârșirea dublului asasinat. Individul și-a recunoscut vina”. De fapt, cadavrele zăceau în apartament de cel puțin trei zile, iar Serghei nu și-a recunoscut vina niciodată. Potrivit avocatei sale, Svetlana Moraru, ulterior, folosind imagini din filmările poliției, televiziunea publică a încălcat prezumția nevinovăției și a anunțat că clientul ei este un ucigaș cu sânge rece. Levițchi a scris imediat o plângere la Procuratura Generală, considerând că astfel poliția și procurorii încearcă să influențeze judecătorii.

„Și Pascari, și Gurbulea, și procurorii, și judecătorii de la Cahul știau că omul e nevinovat”

Plângerea a ajuns la procurorul Ion Diacov, care, documentându-se asupra cazului, a constatat lipsa de dovezi privind vinovăția lui Levițchi. TIMPUL a intrat în posesia raportului trimis de către Diacov, la 26 ianuarie 2009, către prim-viceprocurorul general de atunci, Vasile Pascari. Documentul descrie gafele uriașe ale procurorilor din Cahul. Și anume: că nu au verificat versiunea, precum că învinuitul ar fi găsit cadavrele întâmplător; că nu au indicat ziua și motivul omorului, după cum îi obliga Codul de Procedură Penală: că nu au raportat Procuraturii Generale despre începerea urmăririi penale și expedierea dosarului în judecată. Astfel, Diacov solicita retragerea dosarului din judecată pentru administrarea de noi probe, susținând nevinovăția lui Serghei.

Ion Diacov

Făcând trimitere la rechizitoriu, Diacov presupunea și cine putea fi ucigașul. Este vorba despre fostul concubin al uneia dintre victime, audiat ca martor, despre care vecinii spuneau că deseori intra în apartament, unde le bătea și le amenința pe cele două femei, mamă și fiică. Ultimul conflict ar fi avut loc cu puțin timp până la crimă. La 3 iulie, același bărbat a fost văzut în preajma blocului, având un comportament neadecvat. Mai mult, în cadavrul femeii mai tinere ucigașul a lăsat două cuțite: unul – în inimă și celălalt – în vagin. Acest fapt, afirmă Diacov, indică cu siguranță la o răzbunare pe motive intime, pe când Levițchi nici nu le cunoștea pe victime.

Cu toate acestea, la 27 februarie 2009, magistraţii Ion Cotea, Dmitri Fujenco şi Tatiana Dimitriadi de la Judecătoria Cahul l-au condamnat pe Levițchi la detenție pe viață, astfel dăruindu-i „libertate pe viață” ucigașului. Iată ce ne-a răspuns Diacov la întrebarea despre reacția lui Pascari la raportul său: „Mi-a spus să nu mă bag și m-am dus la Gurbulea (procurorul general de atunci – n.r.). El a pus raportul în discuție la ședința operativă, unde cineva mă apostrofa că fac show-uri. L-am sunat și pe procurorul de Cahul, Mihai Tomiță, și pe cel care a condus urmărirea penală, Timofei Osadcenco, și pe președintele Judecătoriei Cahul, Ghenadie Ene. Le-am cerut insistent să nu bage la închisoare un om fără vină, dar nici n-au vrut să mă asculte. Îl aveau arestat pe Levițchi – o persoană vulnerabilă, și nu vroiau să se complice. Nu că au fost mituiți, dar au dat dovadă de neglijență și de dorința de a scuipa pe soarta omului”, susține Diacov.

„Asta-i întrebare provocatoare…”

Astăzi, Vasile Pascari şi Valeriu Gurbulea spun că nu-şi amintesc despre raportul lui Diacov, iar ceilalți infirmă că au discutat cu el despre dosarul Levițchi. „Nu-mi amintesc, dar orice eroare profesională trebuie sancționată după o verificare a probatoriului pe care s-a bazat învinuirea”, consideră Gurbulea. „Dacă a și fost așa o adresare, nu puteam să nu dispun un control în această privinţă”, admite Pascari. „Trebuie să vorbiţi cu executorul care a dus dosarul, cu dl Osadcenco”, ne-a spus Tomiță, care și acum consideră că urmărirea penală a fost efectuată corect.

Când l-am întrebat pe Osadcenco dacă știa despre nevinovăția lui Levițchi, a răspuns sec: „Îmi cer scuze, nu pot să comentez toate nuanțele”. Ne-a recomandat să ne adresăm „serviciului de presă”… A căutat să fugă și de întrebarea dacă a comis vreo greșeală în cadrul urmăririi penale. „Asta-i întrebare provocatoare și nu vreau să răspund”, ne-a spus el. Numai Ghenadie Ene, actualmente președinte al Curții de Apel Cahul, întoarce vina contra lui Diacov: „Ce a făcut el, ca procuror, să nu ajungă dosarul în judecată? Și de ce trebuia să mă sune pe mine? Nu a fost așa discuție”.

„Credeam că-mi ies din minți”

Serghei Levițchi a fost eliberat în sala de judecată, la 13 ianuarie 2010, de către CA Comrat. „Eram singur în celulă şi credeam că-mi ies din minți, gândindu-mă că adevăratul ucigaș se odihneşte la libertate”, a declarat el ulterior. La 14 iunie 2011, l-a achitat și CSJ. Motivele pe care s-a bazat instanța au fost în mare parte cele invocate de către Ion Diacov în 2009, rezumându-se la lipsa de probe despre culpa lui Serghei. Fiind sesizat despre acest caz, prim-viceprocurorul general Andrei Pântea ne asigură că va dispune efectuarea unei investigaţii pentru stabilirea cauzelor ce au dus la condamnarea ilegală a lui Leviţchi. „Având o sentință de achitare definitivă, apar semne de întrebare, inclusiv către cei care au efectuat urmărirea penală și au acționat în detrimentul cetățeanului. Pentru aceasta există pedeapsă disciplinară, dar și penală, dacă acţiunile acestora s-au manifestat prin rea-voință sau neglijență”, afirmă Pântea.

„Bateți clopotele, ucigașul poate să omoare și alți oameni!”

În opinia lui Boris Negru, membru al CSM, cazul Levițchi deconspiră o neglijență criminală atât din partea organului de urmărire penală, cât și a judecătorilor care l-au băgat la închisoare. Negru consideră că nimeni dintre membrii CSM nu s-au autosesizat în privința acestui caz, pentru că „e slabă nădejdea că va ieși ceva”. Negru își amintește că a cerut sancționarea judecătoarei Liliana Vasilievici, care l-a condamnat pe Valeriu Pasat la 10 ani de închisoare, dar fără niciun rezultat. „Nu prea sunt sorți de izbândă, dar bateți clopotele! Dacă lucrurile vor continua astfel, ucigaşul poate să omoare și alți oameni”, este de părere Negru.

Văzându-se liber, Leviţchi a solicitat în instanța civilă prejudicii morale şi materiale de 700 mii lei. Judecătoria Cahul însă a decis să i se plătească doar 150 mii lei. Potrivit lui Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ şi fost judecător la CEDO, suma este suficientă, deoarece recuperarea prejudiciilor nu este o problemă simplă nici în legislaţia europeană. „La englezi, dacă cineva a fost condamnat şi pe urmă achitat, i se cer scuze şi la revedere”, afirmă magistratul. Poalelungi consideră că sentința prin care Levițchi a fost condamnat ar trebui să servească temei de discuții la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru a-i trage la răspundere pe judecătorii implicați. Însă așa cum termenul de prescripție de un an a trecut, judecătorii de la Cahul nu riscă nimic.

„E de-ajuns să plătească ţăranul pentru gafele lor”

În schimb, Ion Diacov consideră că toate prejudiciile urmează să fie achitate către cei care, știind că Levițchi este nevinovat, au contribuit la condamnarea acestuia. „E de-ajuns să plătească ţăranul pentru gafele lor. Pagubele materiale trebuie recuperate de la domnii Tomiţă, Ene, Osadcenco şi şefii PG de atunci, cărora le-am arătat că nu au probe, dar ei au scuipat şi în om, și în lege”, insistă Diacov. Dacă va fi așa, banii vor fi plătiți probabil doar de către procurorii de la Cahul, nu și de magistrații care au pronunțat sentința. „Există o opinie unică în cadrul Consiliului Europei și la CEDO, că judecătorii nu pot să ducă răspundere materială în asemenea cazuri. Cât de ridicol ar părea, aceasta contravine principiului independenței puterii judecătorești”, susține Mihai Poalelungi.

Conform art. 306 al Codului Penal, tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de către cei care efectuează urmărirea penală se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de până la cinci ani. Aceeaşi acţiune, urmată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, se pedepseşte cu închisoare de la doi la șapte ani.

Procuratura Cahul a reluat urmărirea penală pe cazul omorului celor două femei. Potrivit actualului procuror al raionului, Leonid Turculeț, în prezent nu există nici un bănuit pe acest dosar.