Istorie

PĂZEȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI…

Am putea defini acea stare de lucruri printr-un vechi proverb: Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur!

Unul dintre patrioţii basarabeni care s-a confruntat cu bestialitatea apucăturilor anarho-bolşevice a fost învăţătorul Porfirie Fală. Dacă nu intra armata română în Basarabia în 13 ianuarie 1918 la sigur că urma să fie ucis de oamenii puterii sau chiar de pământenii lui.

Biograful lui Porfirie Fală, Alexandru Rupa, în 1929 publica cartea „Un învățător martir al românismului basarabean” în care e descris motivul martirizării: „La Chișinău, activitatea lui Fală, era socotită ca „dăunătoare intereselor republicii democratice moldovenești”, de către câțiva moldoveni aflați în „Sfatul Țării.”

Că dacă adjectivele „moldovan”, „moldovenesc”, date unor substantive ca partid, bloc, cerc, polc (regiment), (care existau deja) sunt admisibile – tricolorul românesc, cărți românești și propagandă românească, nu se pot îngădui mai departe.

„Se periclitează existența republicei”, – preziceau unii, – „ne punem de rău cu tovarășii de la Petrograd și Odesa”, – avertizau alții.
Iar care tăceau, erau tocmai cei ce aprobau activitatea lui Fală pe ogorul național, dar cari, dintr-un sentiment de prudență se temeau să-l apere.” (pag.21)

Și atunci, în 1917, ca și acum mentalitatea unor politicieni era de neclintit.

Și s-a procedat respectiv:

„…de la cârma republicei, desigur, vre-un membru mai, fierbinte al guvernului, dă pricaz (ordin) comisarului județului Bălți Anatolie Popa, precum și ofițerilor Zonglidis, Lisnic, Calistru, Rotaru, Țurcanu și alții, cu recomandația de a stârpi pe separatiștii aflați în județul Bălți, specificând nominal pe Porfirie Fală și Vrabie, sufletele partidului moldovenesc.” (pag. 21)

Și vânătoarea a început. A fost găsit în satul Balatina, jud. Bălți și totul s-a petrecut în cheia epocii, cum avea s-o mărturisească mai târziu chiar pătimitul:

„Din mulțime intrară-n casă numai doi „viteji” cari într-o ploaie de palme, de scuipături și de înjurături îl chestionau:

– Spune, câine, câte moșii și câți bani ai luat de ne-ai vândut la români?

– Cine ți-a dat voie să organizezi cursuri românești și să împarți cărți românești pe la școli?”

Fală le-a răspuns că tot ce face e pentru popor și pentru dragostea acestuia.

N-a cerut, nu i s-a dat și nici nu așteaptă vreo plată pentru această muncă…

…Fală pricepu că instrucțiunea ce i se făcea de acești judecători ad-hoc e preconcepută și inutilă și de aceea ceru să i se lase viața.

„Vitejii” care l-au pălmuit și i-au luat interogatoriul se numesc Nică a lui Mina Bordeianu și Toader al lui Petrea Scurtu, care, după cât se vede au nume sunătoare moldovenești…

Un moșneag din mulțime dădu sentința: „-Lăsați-l! Nu-i luați zilele! Chemați soldații ruși să-l judece ei.”

Mulțimea s-a înduplecat, au chemat soldații ruși care dezertând de pe frontul românesc, poposeau în acel sat, urmând a pleca mai departe, în patria lor, în Rusia.

Aceștia, mai miloși decât moldovenii, cum veniră, îi spuseră lui Fală să se scoale, să aibă curaj și să le prezinte documentele ce posedă.
Examinându-i actele, nu i-au găsit nici o vină, dar totuși l-au declarat arestat până a doua zi…” (pag.24)

Ceea ce a urmat e un scenariu de film bine închegat. L-au dus la voloste (plasă), dar pe drum Bordianu de două ori a încercat să-l împuște fiind împiedicat de un soldat rus.

La voloste P. Fală a reușit să vorbească la telefon cu N. Melnic, șeful miliției din Glodeni căruia i-a explicat situația cerându-i ajutor.

Dar cei din Balatina nu se astâmpărau dorind să pedepsească pe „vânzător”. Au corupt și pe unii locuitori din Glodeni, convingându-i că Melnic îl ascunde pe Fală și au încercat să-l prindă și pe el. Melnic a fugit la Bălți, unde a stat până la venirea oștirilor române.

Maltratarea care a avut loc trebuie reprodusă documentar, așa cum o relatează A. Rupa la pag. 26:

„De dimineață și până la amiază, garda așezată de Comitetul bolșevicilor care erau în trecere prin sat, l-au mai apărat pe Fală, dar când au sosit și oamenii din Hâjdieni, lucrurile s-au schimbat. Unul dintre cei proaspăt sosit, Ion Eremia Stelea-Eladi – l-a smuncit afară din casă, apoi s-au repezit și alții în frunte cu Efimie Voitic, Ion V. Bolea toți din Hâjdieni, care cu ciomegele și cu ce apucau în mână zvârleau în Fală umplându-l de răni și sânge.

…Printre lovituri, după ce mulțimea îi smulsese geanta din mână, din care au scos câteva abecedare „moldovenești” și un tricolor românesc pe care l-au călcat în picioare…”

Salvarea lui a venit de la soldatul rus David Ilinski, care văzând că are loc linșarea unui om nevinovat, a chemat câțiva camarazi înarmați, au luat o căruță și l-au dus pe Fală din nou la voloste.

De câteva ori mulțimea a încercat să intre în casa unde se afla ca să-l omoare, dar soldații înarmați n-au permis nimănui să intre în casă. Pe 14 ianuarie a fost anunțată judecata publică a lui Porfirie Fală.

Capetele de acuzare fiind neschimbate. Dar judecata a degenerat într-o răfuială cu învățătorii și locuitorii din alte sate care aveau aceleași convingeri ca și dascălul din Butești.

Alexandru Rupa scrie că Comitetul soldaților ruși a fost informat că totuși omorul lui Porfirie Fală se pune la cale pe 17 ianuarie, când era la Glodeni zi de iarmaroc. Și scenariul era de un omor bestial, cu scoaterea ochilor, smulgerea dinților, tăierea feliilor din trup. Și atunci comitetul a decis un alt scenariu. Cinci soldați ruși, l-au răpit pe Porfirie Fală din Glodeni și l-au trecut Prutul ducându-l în comuna Ștefănești, jud. Botoșani, dar înainte de a ajunge la Ștefănești au trecut prin Buteștii lui, unde l-au văzut tata, soția Victoria și fiica Claudia.

În felul acesta s-a terminat prima epopee a lui Porfirie Fală.

Cea de a doua a fost în iunie 1940, când s-a evacuat peste Prut, de răul Armatei Roșii, iar cea de a treia a fost și ultima…

De fapt şi dispariţia lui fără urmă în timpul refugiului din 1944 lasă multe semne de întrebare. Destinul lui rămâne până azi nefinalizat şi necunoscut până la capăt. Deşi biografia lui impresionează prin realizări şi prin titlurile de carte scoase în diferiţi ani:

FALĂ, Porfirie (24.II.1877, s. Buteşti, jud. Bălţi – ?).

Român basarabean. Provine din răzeşi-mazili.

Studii: Gimnaziul de învăţători din Bairamcea, Cetatea Albă (în Bugeac). Învăţător (timp de 35 de ani) în mai multe sate din Basarabia.
În timpul revoluţiei ruseşti din 1917–1918, a luptat pentru alipirea Basarabiei la Regatul României, fiind înregimentat în Partidul Naţional Moldovenesc (ca organizator al acestui partid). Tot atunci a fost instructor al Învăţământului Moldovenesc, organ de îndrumare, organizare şi control. Încă din anii de gimnaziu a colaborat la: Luminătorul, România Nouă, Basarabia şi Cuvânt moldovenesc. În timpul revoluţiei ruseşti a întemeiat şi a condus Asociaţia Învăţătorilor Moldoveni din oraşul şi jud. Bălţi..

Porfirie Fală a fost deputat şi senator în Parlamentul Român.

Despre el a scris Gh. Andronachi în Albumul Basarabiei (Chișinău, 1933).

Scrierile lui sunt cu un puternic iz patriotic: Ce neam suntem. (Bucureşti, 1920); Steagul sau drapelul, (1920); Discurs, (1923); Steagul, Mănăstirea Neamţul, (1925); Cugetările unui luptător moldovean din timpul revoluţiei ruseşti din 1917. (Bucureşti, 1927); Cugetări româneşti din Basarabia, (1927); Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. (Chişinău, 1928); Poveţe de înţelepciune a poporului român, (1929); Una ţie, Doamne, Una mie, Doamne, (1934).

Colaborarea cu revista Viaţa Basarabiei, cea mai prestigioasă revistă basarabeană a început pe timpul primului refugiu din 1940: Oare n-ar fi mai bine să lăsăm aşa cum o vrea Dumnezeu? (1940. – nr.11-12. – P.89-90.); Şepte litre: (Folclor). (1941. – nr.9-10. – P.99-100.); Basarabia (1940. – nr.9-10. – P.40-42.).

Din ce motiv a început să scrie? O mărturisește chiar Porfirie Fală în Cuvântul Înainte la broșura Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. (Chişinău, 1928):

„Cartea de față, intitulată Ștefan-Vodă cel Mare și Sfânt, nu este o lucrare istorică scrisă de un specialist istoric, ci este o carte scrisă de mine, dascăl, român-basarabean, cu scop de-a face cunoscută mai bine persoana celui mai mare erou român, Ștefan-Vodă, în poporul român și mai cu seamă în Basarabia, unde românii moldoveni, sub stăpânirea rușilor, învățând carte rusească, iar românească nimic, cunoscând mai bine oamenii de ispravă din istoria Rusiei și cu mult mai puțin pe ai săi, pe eroii români.

Și încă mai departe, în timpul dominației rusești unii din românii basarabeni, necunoscându-și spița și istoria lor românească și, văzând Rusia mare ca lărgime de pământ și număr de oameni, față de România mai mică, căzuseră ca români, în disprețul de sine. Așa că, în Basarabia, punerea adevărului istoric a vredniciilor românești în fața educației și culturii, va șterge disprețul de sine și în loc va crește mândria și conștiința națională; se înțelege „în cei care”, după cum zice Mântuitorul, „vor avea urechi de auzit și ochi de văzut”.”

Scrisul lui oscila între orgoliul unui învăţător de la sat şi patriotismul românesc sincer al unui basarabean care şi-a conştientizat obârşia până la ultima lui celulă. Asemenea oameni se întâlnesc foarte rar şi din ei de fapt se pot selecta guru.

În memoria contemporanilor el a rămas așa:

„…A treia zi însă am o altă surpriză plăcută: Vine la noi, și stăm de vorbă aproape toată ziua cu el, învățătorul Porfirie Fală. Un răzăș isteț și mucalit, și vorbește o moldovenească frumoasă, de parcă ar fi Ion Creangă înviat din mormânt. Partea curioasă este că seamănă și la chip cu marele scriitor, despre care nu știe decât din auzite. În schimb cunoaște în trăsături generale Istoria Românilor. A cetit în românește povestea lui Alexandru Machedon, și știe nesfârșita serie de legende moldovenești inedite: Despre Ștefan-Vodă, despre răzăși, despre mazâli, despre luptele cu tătarii, despre diferiți haiduci și așa mai departe. Din toate rezultă conștiință românească și mândrie moldovenească și răzășească. De ruși râde, cum numai satira populară știe să râdă. Și acesta este – deși cu știință de carte restrânsă și experiență și mai mică – un suflet mare de moldovean. Și unele din planurile noastre de propagandă le punem la cale și cu Porfirie Fală.” (Ion Zelea-Codreanu. Crâmpeie de amintiri //Limba Română,1998, nr.3., pag.140).

În zilele noastre despre Porfirie Fală nimeni nu-și mai amintește, deși sacrificiul lui și al altor dascăli basarabeni merită să persiste în memoria neamului…

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.