Pentru vizele în UE a început numărătoarea inversă

RM a primit o listă cu condiţiile de referinţă, pe care trebuie să le îndeplinească pentru ca cetăţenii moldoveni să poată călători într-un viitor apropiat fără vize în spaţiul comunitar. La eveniment au participat numeroşi oficiali europeni, printre care Stefan Fule, Comisarul pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, şi Diego Lopez Garrido, Secretar de Stat în Ministerul de Externe al Spaniei, ţară ce deţine în prezent preşedinţia UE. Din delegaţia RM au făcut parte vicepremierii Iurie Leancă (ministru de Externe), Valeriu Lazăr (ministru al Economiei) şi Victor Osipov (responsabil pentru reintegrare), şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.
„Este aproape incredibil cât de mult a reuşit Moldova să obţină în doar câteva luni”, a declarat Stefan Fule la conferinţa de presă susţinută împreună cu premierul Vlad Filat şi secretarul de stat spaniol Diego Lopez Garrido. Comisarul Fule a apreciat drept dinamice relaţiile dintre RM şi UE, menţionând că, de la precedenta şedinţă a Consiliului, din decembrie 2009, RM a reuşit să implementeze cu succes angajamentele asumate, ceea ce dovedeşte ataşamentul Guvernului de la Chişinău faţă de ideea integrării europene. Comisarul a accentuat lansarea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere RM-UE. „Este o zi foarte bună pentru Moldova, căci azi am decis să lansăm dialogul privind liberalizarea regimului de vize, iar în partea a doua a zilei, la Bruxelles, va avea loc şi prima rundă din cadrul acestui dialog”, a spus Stefan Fule. El a precizat că scopul final al evenimentului de la Luxemburg este acordarea dreptului cetăţenilor Moldovei de a circula liber în UE.
Comisarul european a vorbit şi despre dorinţa RM de a obţine un Acord de Comerţ Liber, Aprofundat şi Comprehensiv cu UE, ceea ce înseamnă accesul oamenilor de afaceri din RM la o piaţă cu circa 500 mln. de consumatori. „Încurajăm partenerii noştri din Moldova să dubleze eforturile şi să implementeze reformele necesare. Moldova nu este singură în faţa provocărilor”, a spus comisarul. La rândul său, Diego Lopez Garrido a spus că UE susţine ataşamentul Guvernului de la Chişinău faţă de valorile europene şi a menţionat că urmăreşte atent şi evoluţiile din RM.
„În viitorul apropiat, la Chişinău va sosi o misiune de evaluare care va face recomandări foarte exacte referitoare la paşii noştri următori în dialogul privind liberalizarea regimului de vize. Invit această misiune să vină la Chişinău cât mai curând posibil, eventual, în următoarele săptămâni, astfel încât Guvernul RM să folosească inclusiv lunile de vara pentru a demara reformele necesare cu viteza maximă. Acest lucru ne va permite să cooperăm cu eficacitate maximă”, i-a îndemnat pe oficialii europeni premierul Vlad Filat. „Moldova este un stat european cu cetăţeni europeni, un stat care deja face parte din Europa unită la nivel de valori şi mentalitate, iar liberalizarea regimului de vize ne va permite să eliminăm acele bariere artificiale în calea unităţii cetăţenilor europeni”, a spus el.
Timpul.md