Soții Halippa au avut cinci copii: Ion, Maria, Cazunia, Natalia și Pantelimon. Precum era și firesc, parinții l-au îndemnat pe Ion să-și aleagă profesia tatălui, adică să intre în tagma bisericească. A urmat, consecutiv, școlile: primară din Cubolta, duhovnicească din Edineț, Seminarul teologic din Chișinău, Academia teologică din Kiev. În 1895 proaspătul candidat în teologie se reîntoarce în capitală gubernială a Basarabiei fiind angajat în funcția de ajutor al inspectorului seminarului din Chișinău. A contribuit la organizarea şi inaugurarea la Chişinău a Comisiei Regionale Ştiinţifice de Cercetarea a Arhivelordin Basarabia. Datorită acesti acţiuni ai lui Ion Halippa până în prezent sunt cunoscute multe evenimente cu caracter istoric, hrisoave domneşti şi acte istorice adunate din diferite colecţii. Aceste documente se referă la istoria oraşului Chişinău, şi a suburbiilor sale. O altă mare realizare a ilustrului om de cultură este întocmirea uneia dintre cele mai complete hărţi arheologice ale Basarabiei. Ion Halippa s-a manifestat ca un militant pentru promovarea spiritului românesc în Basarabia, şi visa ca acest teritoriu să poată scrie şi citi în limba română. În 1905 este învinuit de autorităţile ocupante ruseşti de românism şi este deportat. Este eliberat în 1907, după care peste trei ani să fie deportat din nou din aceleaşi motive. Sfârşitul acestui om este tragic. Este ucis împreună cu fiul său Constantin într-o închisoare sovietică din oraşul ucrainean Zaporojie.
