Personalitatea zilei. Moisei Gamburd, unul din cei mai buni pictori basarabeni

Famila sa se mută la Nimoreni în 1910, tatăl reuşind să ia în arendă un teren cu o plantaţie de tutun şi alta cu viţă de vie. 

Acasă, Moisei a fost supus unei atmosfere religioase. Tatăl autoritar condamnă pasiunea băiatului pentru desen care nu corespundea cu tradiţia evreiască. Îl dorea jurist sau inginer. Dar tineretul era atras de revoluţie, părăsind treptat meseriile seculare. În 1913 Moisei (Monea îl strigau) este trimis la Chişinău pentru învăţătură. 50% din populaţia oraşului erau evrei care vorbeau idiş. 

Monea face liceul pentru băieți nr.2 M. Eminescu, învaţă limbile rusă, română şi franceză. În 1918 se deschide Şcoala de Arte Plastice, serios axată pe desenul clasic, Monea o va urma timp de 5 ani după care va capăta diploma de absolvent. Tatăl lui Monea e dispus să-l trimită în Vest cu condiţia să urmeze o şcoală Politehnică. Dar tânărul artist ignoră condiţiile impuse şi pleacă în Belgia unde trece cu brio examenele de admitere la Academia Regală de arte frumoase din Bruxelles.

Sursa: reteaualiterara

Moisei călătoreşte la Paris că să ia contact cu impresionismul, cubismul şi expresionismul cu care se îmbiau artiştii timpului. Se întoarce în Belgia şi termină studiile la Academie cu locul 1 la desen decorativ şi locul 2 la compoziţie. Întors la Chişinău va participa la expoziţii organizate de " Societatea de Arte Frumoase din Basarabia".

Trimite lucrări la Salonul Oficial din Bucureşti unde apare în 1933 cu două portrete de ţărănci şi ţărani basarabeni. În 1938 Gamburd a fost atracţia Salonului al X-lea, acolo prezintă 11 tablouri şi este declarat a fii unul din cei mai buni pictori basarabeni.

În 1929 vizitează Palestina. Motivele călătoriei sunt sentimentale, Moisei nu era indiferent la ideea renaşterii vieţii evreieşti în Eretz Israel. Va urma o a două scurtă călătorie în 1935 curmată de războiul Italo-Abisinian. Din amintirile rudelor se ştie că a lucrat la un kibutz. Acolo a desenat in cărbune pioneri şi muncitori ai câmpului, sau bolnavi de malaria care bântuia pe atunci ţara. Revine în Moldova şi se va castori în 1938 cu pictoriţa şi scenografa Eugenia Goldenberg, eleva maestrului Steriadi.

Portretele acesteia realizate de Moisei sunt considerate culmea creaţiei sale.  

Cuplul se instalează la Bucureşti şi trece printr-o perioada fericită: Moisei vindea tablouri, iar Eugenia lucra ca pictor la o fabrică de textile.

Dar situaţia evreilor se înrăutăţeşte în marasmul politicii profasciste şi cei doi revin la părinţi, la Chişinău. În 1941 izbucneşte războiul şi familia se desparte: părinţii se ascund la ţărani iar tinerii ajung cu greu în Caucaz. Moisei este înrolat în toamna lui 1941 în armata rusă la trupele de geniu că să fie eliberat în 1942 pe motiv de boală. Va urma un periplu dramatic, cuplul Gamburd va merge pe jos spre Baku şi apoi până în Asia Centrală la Taşkent. După război, în 1944 cei doi revin la Chişinău care era o ruină. În casa lor nu au găsit nici o lucrare a pictorului. Impresiile războiului produc un tablou deosesbit: "Partizani pe malul Nistrului" care devine un succes naţional.

Situaţia politică stalinistă devine insuportabilă: Eugenia Gamburd este exclusă din Uniunea Artiştilor Plastici pentru vina de "formalism şi pasivitate". Au urmat evenimente regretabile: demolarea culturii evreieşti, nimicirea unor artişti proeminenţi considerați  spioni, sionişti, slugi burgheze. Lui Gamburd I se reproşa participarea lui la "cultura burgheză". Un punct crucial este expoziţia personală deschisă în Ianuarie 1954 în sălile muzeului de stat al Moldovei, sărbătorind 50 de ani de viaţă şi 25 de ani de creaţie. A fost felicitat de guvern care sublinia "succesul în a reflecta măreţia epocii socialiste." Dar pictorul realizează, comparând noua expoziţie cu cele din perioada pre-sovietică, decăderea sa prin renunţarea la criteriile etice şi estetice. El simte că şi-a năruit esenţa creatoare.

În iulie 1954 Pictorul îşi ia viaţa, fapt care a zguduit rudele şi prietenii. Nimeni nu observase depresia în care căzuse. Autorităţile au interpretat sinuciderea că o respingere a întregului sistem. S-a interzis participarea altor artişti la funeralii.

După doi ani soţia Eugenia s-a stins lăsând pe fiica lor Miriam orfană. Fata avea 9 ani şi a fost crescută de bunica. Ajunsă în Israel, Miriam Gamburd a preluat ştafeta părinţilor devenind la rândul sau un important artist plastic, sculptor, profesor şi mentor pentru generaţii tinere de studenţi şi amatori de artă.

Sursa: reteaualiterara.ning.com