La numai 12 ani a fost întemnițat în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, împreună cu mama și sora sa Ruxandra, după ce logofătul Gheorghe Ștefan l-a detronat pe tatăl său. După 5 ani de captivitate, Ștefăniță a fost eliberat, iar Poarta Otomană l-a numit în 1659 voievod pe tronul Moldovei. Era firav la trup din cauza îndelungatei detenții, însă cu mintea ageră, făcând față răspunderilor ce-i reveneau pentru refacerea Moldovei, bântuită de secetă. Dar atât de cumplită a fost calamitatea, încât populația ajunsese să se hrănească cu pâine din coajă de copac și… din papură, de unde i s-a tras tânărului domnitor porecla de Papură vodă. Ștefăniță s-a dovedit însă un bun apărător al intereselor Țării Moldovei, întărind relațiile cu vecinii, în special cu Țara Românească, a dezvoltat comerțul și economia, i-a scutit pe țărani de biruri. În timpul domniei sale a fost finisată edificarea mănăstirii Golia.
Domnia sa a fost tulburată de Constantin Șerban din Țara Românească, de turci și tătari, care aduceau pretendenți la tron. S-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a murit la Tighina, unde s-a dus ca să-i ajute pe turci și tătari să construiască cetăți de apărare împotriva cazacilor.
Sursa: Wikipedia
