Politică

Pirkka Tapiola: R. Moldova mai are de realizat reforme pentru apropierea de piața UE

Sunt concluziile conferinței de lansare a celei de-a doua etape a proiectului „Acordul de Liber Schimb cu UE. Consolidarea capacităţii agenţilor economici”. Timp de șase luni agenții economici moldoveni urmează a fi familiarizați cu barierele de export în țările Uniunii Europene și modalitățile de depășire a acestora.

Proiectul se va axa pe informarea agenţilor economici privind posibilităţile de export în țările Uniunii Europene. De asemenea, vor fi analizate modalități de modernizare a întreprinderilor de procesare în domeniul agroalimentar și industria textilă.

Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie, Valeriu Lazăr, vor fi purtate discuții cu reprezentanții sectorului privat, pentru a le explica barierele tehnice de export și cum pot fi ele depășite. Totodată, proiectul va include crearea de noi comitete sectoriale în domeniul agriculturii, industriei şi serviciilor.

”Scopul nostru e să ajutăm sectorul privat să se conecteze la Europa, să cunoască legislația UE, practicile europene și, de fapt, să fie competitivi pe piața comunitară. Acest proiect are ca sarcină de a oferi sectorului privat informațiile, cunoștințele, aptitudinile dar și contactele necesare pentru a-și valorifica potențialul”, a declarat Valeriu Lazăr.

Republica Moldova are produse competitive care sunt cerute pe piaţa comunitară, iar scopul acestui proiect este dublarea exporturilor în țările Uniunii Europene, a menţionat preşedintele Asociaţiei Bussinesului European, Silvia Radu.

”Avem produse competitive în Republica Moldova. Avem și o cerere pe piața UE. Unica provocare ce ne stă în față este de a pregăti aceste produse ca să corespundă cerințelor înaintate de piețele europene”, a declarat Silvia Radu.

La rândul său, şeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola a menționat că Republica Moldova are un potenţial enorm de export, însă ca acesta să fie valorificat, este important ca agenții economici să cunoască condiţiile de penetrare a pieței europene.

”Sunt câteva nivele de reforme pe care mai trebuie să le realizați în Republica Moldova pentru a vă apropia de piața Uniunii Europene. Moldova se confruntă cu timpuri provocatoare dar are un potențial enorm, însă ca acesta să fie valorificat, e nevoie de modernizare. Nu există scurtături. Trebuie mai întâi ca agenții economici moldoveni să înțeleagă regulile de comerț ale Uniunii Europene”, a declarat Pirkka Tapiola.

Proiectul în valoare de 250 de mii de dolari va fi realizat cu suportul Uniunii Europene, a Guvernului Suediei, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie de la Chișinău.

Prima etapă a Proiectului s-a desfășurat în perioada iunie-decembrie 2014. În cadrul acesteia 669 de operatori economici au beneficiat de instruiri specializate. Totodată, au fost create 3 Comitete sectoriale în Agricultură, Industrie și Servicii şi au fost instituite două linii fierbinți în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie și Asociaţiei Bussinesului European.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *