Dar înainte de toate, poartă vina pentru abordarea netransparentă a unui subiect de interes național prin definiție, respectiv formarea unui guvern proeuropean. Iar comoditatea asta antidemocratică s-a perpetuat, desigur, prin insistența celor din PD, care s-au opus deschiderii negocierilor. Din această perspectivă, ignorarea tuturor celorlalți actori implicați în procesul de stabilire a priorităților de guvernare, pare infinit mai gravă decât amânarea până la limita legii a deznodământului.
Din acest motiv, astăzi avem cu toții o perspectivă deformată asupra meritelor și a „meritelor” celor trei părți. Doar cu PCRM treaba e clară, care își păstrează garnitura de personaje bune de pensionat, dar care se pricep de minune la a specula viciile proeuropenilor. Cu toate acestea, câteva lucruri au devenit clare în ultima perioadă, mai ales după ce PL a publicat lista celor 14 solicitări, iar PLDM și le-a asumat, tacit, cu excepția celui de partajare politică și nedemocratică a funcției de președinte al republicii. Gestul PLDM a fost unul lăudabil, chiar dacă a fost făcut cu doar jumătate de voce. Am fi sperat ca atitudinea liberal-democraților să fie mai fermă, în consonanță cu obiectivele declarate pe parcursul campaniei electorale. Dintre acestea, lupta împotriva corupției și edificarea unei justiții independente sunt, de departe, cele mai importante.
Ținând cont de istoricul deloc armonios dintre PLDM și PD, ne-am fi așteptat, probabil, ca primii să dea dovadă de mai mult curaj în hărmălaia provocată de celelalte două echipe. Din punct de vedere politic, PLDM încă le mai poate da șah social-democraților prin ralierea la principiile din campania electorală, proclamate astăzi, abuziv, „ale liberalilor”. Liberal-democrații ar face bine să treacă elegant peste tentativa liberalilor de a monopoliza discursul anticorupție, precum făcuseră în trecut și cu discursul identitar. Un partid care și-a însușit cu succes discursul proeuropean, precum este PLDM, n-ar trebui să întâmpine probleme în aceste încercări. Mai ales dacă ținem cont de alonja superioară a acestuia în comparație cu oricare alte formațiuni.
Această evoluție discursivă ar trebui să repoziționeze PLDM mai aproape de albia valorilor de centru-dreapta, în principal statul de drept. Asta ar însemna și mai aproape de PL (cu tot cu conservatismul și imprevizibilitatea lui) și mai departe de PD și PCRM. Acestea două din urmă seamănă, de la o vreme, din ce în ce mai mult, prin tot ce fac, mai puțin prin siglă, denumire și locul în barca puterii. Însă toate aceste trăsături sunt efemere, pălind în fața unor asemănări ideologice (stânga și social-democrația), discursive („să fie bine la toată lumea”), de „cadre” (comuniștii Lupu, Plahotniuc, Sârbu etc.) și de orientare geopolitică „fără orientare geopolitică”. În plus, oricine poate observa că întreaga conducere a PD, dar și electoratul lor, ar prefera o coaliție cu generalul rămas „fără dinți”, dar cu multă disponibilitate, în locul uneia veritabil proeuropene cu PLDM și PL. Liderii social-democrați au spus acest lucru deschis și asumat.
Problema lor este că nu le-ar ajunge, cel puțin în această legislatură, mandate pentru instaurarea unui guvern antieuropean cu PCRM. Iar această realitate trebuie valorificată urgent de către cele două partide parlamentare de centru-dreapta, chiar și cu riscul căderii unor capete mari din propriile partide sub ghilotina luptei anticorupție girate de europeni.
