Podoleak: Ucraina nu va recunoaște teritoriile ocupate de ruși

Ucraina admite un scenariu de înghețare a războiului de-a lungul liniei frontului, lăsând teritoriile ocupate de Rusia de facto sub controlul său, dar de jure rămân ucrainene. Declarația a fost făcută de consilierul prezidențial de la Kiev, Mihail Podoleak, într-un interviu pentru publicația La Repubblica.
Mihail Podoleak a menționat că „va fi mult lucru din cauza că în viitor e preconizată returnarea teritoriilor respective prin mijloace economice, diplomatice și de altă natură”.
Consilierul prezidențial a adăugat că garanțiile de securitate oferite de Italia, de tipul articolului 5 din carta NATO, nu sunt suficiente și că Ucraina are nevoie de o alianță de securitate separată, care să ofere protecție în cazul unor noi amenințări.
Mai mult, oficialul ucrainean a precizat că scenariul de a ceda Rusiei teritorii ucrainene este exclus: „Cum pot concesiile făcute agresorului să ducă la sfârșitul războiului? În acest fel, agresorul nu plătește pentru agresiune, dimpotrivă. Atunci de ce ar trebui să se oprească? Astfel doar îl încurajăm. Totodată, Zelenski a spus clar, transferul de teritorii către Rusia e interzis”.
În același timp, Podoleak a subliniat că în cazul în care războiul este înghețat, analogiile cu „modelul coreean” sau cel „german” sunt nepotrivite în contextul Ucrainei.
Între timp, șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrei Yermak, a declarat că Ucraina nu ia în considerare posibilitatea organizării unui referendum privind recunoașterea ocupației ruse.
„Nu intenționăm să cedăm nicio parte din teritoriul nostru. Dar suntem realiști și știm că agresorul a ocupat unele regiuni și, deocamdată, nu suntem capabili să le eliberăm cu arme. În același timp, vrem să punem capăt războiului și să ne asigurăm că nu se va mai produce. Zelenski va discuta acest lucru cu Putin”, a menționat Yermak într-un interviu pentru publicația Corriere della Sera.
Yermak a spus că Ucraina este gata de orice format de dialog, bilateral sau trilateral, principalul scop fiind de a opri războiul: „Vrem să restabilim o pace dreaptă și durabilă, să prevenim repetarea agresiunii”.