Poliţia, chemată la locuinţa lui Harry şi Meghan din SUA de nouă ori în nouă luni

După ce ducele şi ducesa de Sussex s-au mutat în casa lor din Montecito împreună cu fiul lor Archie în iulie anul trecut, biroul şerifului din comitatul Santa Barbara a răspuns la apeluri listate ca solicitări telefonice, activări ale sistemului de alarmă şi încălcare a proprietăţii.
Datele, obţinute în baza legii privind libertatea informaţiilor (Freedom of Information laws) de către agenţia de ştiri Press Association, au fost publicate după ce cuplul şi-a exprimat temerile legate de securitatea sa în interviul exploziv cu Oprah Winfrey.
Ofiţerii de poliţie au fost chemaţi de patru ori în iulie anul trecut după ce Harry şi Meghan s-a mutat la Montecito din Los Angeles, unde au locuit temporar după plecarea din Canada, la începutul pandemiei.
Meghan, care este însărcinată cu al doilea copil, a declarat că a trimis scrisori către familia regală britanică cu rugămintea de a nu li se retrage serviciul de pază, avertizând că sunt ameninţaţi cu moartea.