Poliția din Italia a indentificat o reţea care vindea certificate sanitare COVID-19 false
Mii de utilizatori s-au înregistrat pe canale date, pe care li s-a promis ” garanţia absolută a anonimatului” pentru a primi certificatul fals în trei zile lucrătoare în schimbul unei sume cuprinse între 150 şi 500 de euro în criptomonede sau bonuri de cumpărături pe platformele de comerţ online.
Operaţiunea poliţiei, denumită ”Fake Pass”, a început cu o monitorizare generalizată a internetului şi acum are ca obiectiv identificarea administratorilor şi cumpărătorilor care au folosit aceste canale de vânzare şi altele.
Administratorii sunt investigaţi pentru înşelătorie şi fals.
Certificatul sanitar, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, este obligatoriu începând de vineri în Italia pentru accesul în baruri, restaurante, muzee, teatre, cinematografe, săli de sport sau mari evenimente, cum sunt festivalurile sau concertele.
Începând din septembrie certificatul sanitar va fi obligatoriu şi pentru transporturile pe distanţe lungi, precum şi pentru cadrele didactice.