M-a oprit politia rutiera zilele trecute, pe la un miez de noapte. Aveam 63 km in loc de 50, pe o strada aproape goala. Veneam de la o petrecere la care, ironia sortii, chiar despre politia rutiera se vorbise – despre faptul ca sunt perioade „cand iau” si „cand nu iau”… Asteptau sa ma pun in poara cu ei. Ori sa-i „rog” sa ma ierte.
Eu taceam – depasisem, cum sa insist ca n-am gresit?!. Mi-au zis ca le pare rau sa-mi faca proces-verbal. Le-am spus ca-mi pare rau si mie. „O sa platiti 400 de lei la banca?” (intrebarea suna ca o aluzie). „Daca o sa-mi faceti proces-verbal, o sa platesc. Mita nu va propun si nici nu va dau, daca-mi cereti”. „Mita nu vrem – unde lucrati?”. Am ezitat putin, apoi le-am aratat legitimatia. „O sa scrieti un articol despre noi? Despre faptul cu nu toti politistii iau mita si nici nu intotdeauna sanctioneaza – uneori doar avertizeaza…”. Le-am promis ca scriu si, chiar daca n-aveam constiinta impacata, m-am bucurat ca am scapat doar cu o avertizare. Acum sper ca au fost onesti, ca nu m-au iertat doar gratie (uneori) salvatoarei legitimatii „PRESA” si nici ca se aflau, pur si simplu, intr-o scurta perioada „cand nu iau”…
