Politica lui Dodon răspunde unei nostalgii pentru Uniunea Sovietică, resimțită mai ales în mediile vârstnice, rusofone, marginalizate

Sfârșitul lui august reprezintă o perioadă de efervescență politică și mai ales ideologică în Republica Moldova, cu câteva momente care nasc controverse teribile în societate. Vorbim despre zilele de 23-24 august, când, în România, se marchează lovitura dată de tânărul rege Mihai, arestarea mareșalului Antonescu și ieșirea României din Axă. În timp ce dincolo de Prut accentul se pune pe declanșarea Ofensivei Iași-Chișinău, de către Armata Roșie.

Până în ziua de azi, piesa de rezistență a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, din vechea clădire a Liceului de băieți „B.P. Hasdeu”, o reprezintă chiar o panoramă a Ofensivei Iași-Chișinău. Este acesta un moment fondator al statului moldovean, așa cum vrea să arate impresionanta lucrare, inaugurată la amurgul URSS, în 1990?

În Republica Moldova, unii văd acest moment ca pe o victorie, alții, ca pe începutul sfârșitului – ruperea de țara-mamă, începutul deportărilor și al deznaționalizării. Cei nemulțumiți de ridicarea în slăvi a „eliberării” Moldovei de către Armata Roșie au ocazia să bată obrazul în doar câteva zile, la 27 august, de Ziua Națională, când se sărbătorește proclamarea independenței republicii, la puțin timp după puciul eșuat din 1991. În definitiv, dacă sovieticii au venit ca eliberatori, atunci de ce se serbează declarația de independență? Nu cumva sovieticii au venit ca ocupanți?

Și vine ziua de 31 august, în care limba română este sărbătorită deopotrivă pe un mal și pe celălalt al Prutului. Momentul este realmente înălțător. La 31 august 1989, sute de mii de oameni (unele surse dau chiar cifra de un milion) au participat la o mare adunare populară în care au impus Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești adoptarea limbii române ca limbă de stat și a grafiei latine.

Dar, și aici, sunt controverse. Republica Moldova este un stat tânăr, apărut pe fondul destrămării URSS și care nu a cunoscut o statalitate proprie înainte de anexarea teritoriului, așa cum a fost cazul statelor baltice, al Georgiei, al Armeniei sau, pentru scurtă vreme, chiar al Ucrainei.

Dar Republica Moldova tocmai și-a serbat anul 28 al independenței – aproape o generație. Statele au tendința naturală de a-și construi o identitate, o istorie și de a împinge către crearea unei națiuni.

Așa a apărut și curentul moldovenist care, în principiu, susține că moldovenii sunt un popor aparte de cel român, cu istorie și identitate proprii. Eminescu și Ștefan cel Mare au fost, așadar, moldoveni. Iar unele abordări maximaliste merg până la a pretinde că Republica Moldova este, de fapt, continuatoarea firească a vechiului principat al mușatinilor, partea ei de vest fiind ocupată de fasciștii români!

Inevitabil, a apărut și teoria limbii moldovenești ca limbă aparte de cea română. Ideea a fost mult scoasă în față în timpul președintelui comunist Vladimir Voronin (2001-2009), când a fost editat chiar și un dicționar moldo-român. Termenul de limbă moldovenească a fost inclus atunci în Constituție, dar, în 2013, Curtea Constituțională a decis că prevalează termenul de limbă română, inclus în Declarația de Independență din 27 august 1991.

Așa că, astăzi, dincolo de Prut, a spune ce limbă vorbești poate reprezenta chiar o declarație politică. Dacă ești proromân sau pro-european, nu neapărat unionist, vei spune că vorbești limba română. Dacă ești un ferm antiunionist și ți-ai dori, mai degrabă, orientarea țării către Uniunea Euroasiatică, atunci vei spune că vorbești moldovenește. Dacă vrei să fii „corect politic”, atunci vei vorbi în „limba de stat”.

Așa că, la 31 august, socialiștii proruși ai lui Igor Dodon sărbătoresc Ziua Limbii de Stat, iar partenerii lor de coaliție, cei din Blocul ACUM, proeuropean, serbează Ziua Limbii Române.

Socialiștii lui Igor Dodon se află azi într-o puternică ofensivă de ocupare a unor poziții de forță în stat, de unde să-și promoveze politica prorusă. Susținerea lor de către Kremlin e clară ca lumina zilei, dovadă desele vizite la Moscova ale lui Dodon sau recenta descindere a ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, aflat sub interdicție în UE și SUA.

Totuși, în deceniile care s-au scurs de la acel memorabil 31 august 1989, limba română a făcut progrese remarcabile și chiar a devenit limba modernizării, înlocuind limba imperială, rusă. Azi, marile influențe vin pe filieră română. Tinerii, oamenii activi, profesioniștii privesc azi spre Vest și, implicit, spre România. Rusia rămâne o destinație a muncilor grele și necalificate.

Politica lui Dodon răspunde însă unei nostalgii pentru Uniunea Sovietică, resimțită mai ales în mediile vârstnice, rusofone, marginalizate. Propaganda Kremlinului, inclusiv prin reabilitarea imaginii lui Stalin, a reușit să translateze această nostalgie către regimul Putin.

Așa cum o arată acest sfârșit de august, rupturile civilizaționale sunt enorme dincolo de Prut. Iar întrebarea este până unde poate merge Igor Dodon cu opțiunea rusă. Acum zece ani, tinerii moldoveni se ridicau la revoluție împotriva lui Voronin. Actualul președinte prorus n-ar trebui să uite asta.

02.09.2019 / https://reporterglobal.ro