Politica Rusiei de susținere a separatismului global: o armă cu 2 fețe

Nu ne referim aici doar la acțiunile fățișe din vecinătatea apropiată a Rusiei, care au loc în Transnistria, Lugansk, Donbas sau Osetia, ci la acțiuni întreprinse la nivel global. Să nu uităm că, în toamna anului trecut, Moscova a găzduit timp de două zile o conferință axată pe susținerea mișcărilor separatiste, la care au participat susținători și promotori ai unor astfel de ideologii din Texas, California, Catalonia sau Irlanda de Nord. În acelaşi timp, grupuri de hackeri care sprijină secesionismul din SUA, Italia, Marea Britanie sau Spania au fost identificate ca având sediul central în Federația Rusă.

Asistăm astfel la o strategie a Rusiei de a submina spațiul euroatlantic prin fructificarea unor vulnerabilități cauzate de divergențe etnice, economice și istorice, însă ceea ce Federația Rusă nu trebuie să uite este faptul că ea însăși reprezintă un mozaic etno-religios, fiind de altfel un stat federal împărțit în 80 de regiuni și 21 de republici etnice. Iată de ce susținerea separatismului la nivel internațional este o politică riscantă. Acest lucru este confirmat inclusiv de legislația rusă, care interzice orice acțiune ce ar putea afecta integritatea teritorială, ceea ce creează o disfuncție între poziționarea Rusiei pe plan intern și extern în această chestiune.

Amintirea anilor ‘90 este totuși departe de a fi uitată, atunci când Moscova a avut de înfruntat situația din Cecenia, Caucazul de Nord, precum și ideologii ca naționalismul siberian sau încercarea de a-și proclama independența Republicii Tatarstan, care a reușit să obțină în cele din urmă o autonomie sporită în cadrul Federației.

În prezent, elitele politice din aceste regiuni cu potențial secesionist sunt mult prea slabe și corupte, fiind astfel apropiate intereselor Kremlinului, însă această situație se poate schimba pe termen lung, dacă problemele economice ale Moscovei se vor adânci. Rusia este totuși o putere a cărei vulnerabilitate se bazează pe faptul că fundamentul său economic se axează cu precădere pe exportul de hidrocarburi și armament. Cu toate acestea, o accentuare a embargoului impus asupra sa, concomitent cu menținerea unui preț redus al barilului de petrol, ar slăbi capacitatea Kremlinului de a-și menține fidele aceste elite, ar crește tensiunile sociale și ar conduce către o situație de criză care, în mod sigur, ar realimenta mișcările separatiste. Ramzan Kadîrov își manifestă zilnic sprijinul pentru Kremlin, însă în realitate el este un fost separatist care acum se bucură de fonduri nelimitate, care i-au cumpărat loialitatea. Va mai face acest lucru, dacă situația economică se va deteriora sau, dimpotrivă, atunci Kadîrov va începe să își descopere latura islamistă?

Și pentru că tot vorbim despre islamism, într-un context în care Federația Rusă va cunoaște o adâncire a crizei economice, concomitent cu reîntoarcerea în Caucazul de Nord a jihadiștilor ruși care acum acționează în Orientul Mijlociu și care vor promova mișcări iredentiste, care va fi legitimitatea discursului moscovit la adresa posibilului val de separatism intern?

Pe fondul vechiului proverb „Cine seamănă vânt culege furtună”, sprijinul pentru separatism la nivel global pe care Rusia îl manifestă în prezent se poate întoarce, în timp, împotriva sa ca un efect de bumerang, motiv pentru care Moscova ar trebui să fie mult mai precaută în astfel de acțiuni.