Contextul conflictual dintre diferitele proiecte naţional-statale atestate aici după 1991 arată că în interiorul ţării nu există resurse pentru ca acest proiect statal să devină funcţional în mod independent. Proiectul de „românizare” şi „transnistrizare” se respinge apriori, ca incompatibil din punct de vedere istoric, ideologic şi politic. Punctele de convergenţă dintre proiectul de „românizare” şi „moldovenizare” sunt realizarea unităţii teritoriale a RM, deşi principiile de reîntregire sunt divergente: primul vede acest lucru prin prisma românităţii de pe ambele maluri ale Nistrului, iar cel de al doilea prin ideea „poporului moldovenesc” multicultural şi bilingv. În acelaşi timp, proiectele „moldovenist” şi „transnistrean” converg în ideea „moldovenismului” de tip sovietic şi a bilingvismului moldo-rus, deşi perioada guvernării comuniste a demonstrat că şi în condiţiile unei proximităţi ideologice maxime, în acest sens, prin promovarea „moldovenismului primitiv” de către Voronin, între Chişinău şi Tiraspol n-au fost atestate apropieri sensibile. Acest fapt ne conduce la ideea că soluţionarea acestor dileme statale şi identitare nu ţine de o agendă internă a RM, iar principiile de realizare a acestei reîntregiri sunt extrem de confuze.

Prin urmare, pentru viitorul nostru avem două opţiuni. Ori intrăm într-o dimensiune euroasiatică de modelare identitară, care presupune subordonarea proiectului moscovit de „transnistrizare” a RM, cu tot tacâmul de consecinţe experimentate deja de moldoveni în diferite perioade istorice. Ori ne lăsăm angrenaţi într-un construct euroatlantic ce oferă perspective clare de consolidare statală şi identitară, testate şi aplicate în alte regiuni ale Europei.

Europenizarea și identitățile colective: soluții pentru R. Moldova

Fiecare identitate națională europeană a fost construită și continuu reconstruită ca un sentiment colectiv, de autoconștiință, autodefinire și percepție teritorială a unui grup național, dar în același timp printr-o interacțiune continuă cu grupurile naționale din vecinătate, într-un context cultural și geopolitic al Europei. Proiectul de integrare europeană postbelică a fost dezvoltat și s-a clădit într-o relație organică cu o matrice de grupuri naționale și o rețea de identități naționale ce făceau parte din ea, care, la rândul ei, a fost influențată de un set de elemente naționale și europene intercalate. Din această perspectivă relațională, elementul european al identităților naționale nu este doar o proprietate fundamentală și o identificare în modelarea instituțiilor europene transnaționale, ci s-a constituit într-o interacțiune continuă dintre orientările naționale de tip european și cadrul european transnațional în devenire și formare.

Reconfigurarea identităților colective în componentele lor naționale și europene, realizată odată cu destrămarea URSS și căderea comunismului în Europa de Est, suprimarea liniilor de divizare Est-Vest și reîntregirea progresivă a civilizației europene au jucat un rol crucial în remodelarea Europei post-Război Rece. Din perspectiva occidentală, deschiderea spațiului est-european a însemnat o redefinire geopolitică și culturală a identităților colective și rearanjarea construcțiilor frontaliere ca bază culturală pentru extinderea estică a Uniunii Europene. În termeni geopolitici, aceasta a prezentat o oportunitate de a exporta și extinde modelul vest-european al capitalismului liberal-democratic și de a crea o zonă militară, politică și de bunăstare socială. În termeni culturali, reconstrucția „misiunii” occidentale față de Est a evoluat în condițiile aderării euroatlantice de la un anticomunism defensiv la o expansiune prudentă a valorilor europene. Acest fapt a însemnat o relocare geopolitică și o reconstrucție culturală a identităților naționale, în mod special a statelor aflate la frontiera fostei divizări Est-Vest sau a celor aflate actualmente în mijlocul divizării Est-Vest, cum este cazul R. Moldova.

Pe de altă parte, din perspectiva est-europeană, deschiderea spațiului vest-european, de asemenea, a mers mână în mână cu reconfigurarea majoră geopolitică și culturală a identităților colective. În termeni geopolitici, acest fapt a oferit posibilitatea unei „reîntoarceri” în Europa de a se alătura Europei de Vest, de a deveni parte a comunității europene și euroatlantice, dar în același timp de a se proteja de eventualitatea unor amenințări reînnoite dinspre Est, Rusia sau Asia. Acestea au fost motivațiile principale în dorința de a deveni, cât mai curând, stat-membru al Uniunii Europene. Din punct de vedere cultural, modelul occidental, atât european, cât și euroatlantic, este un model pentru emulare, un gen de barometru pentru progresul social, economic și politic.

Cu alte cuvinte, europenizarea și occidentalizarea au constituit motivații decisive pentru remodelarea identitară a statelor est/europene, contribuind definitiv la reorganizarea frontierelor simbolice și teritoriale dintre națiuni și statele (multi-) naționale. Europenizarea a fost procesul care a oferit perspectiva restaurării și reconstrucției statelor-națiune din Europa Centrală și de Est, acest proces fiind acompaniat de tranziții politice la regimuri democratice și transformări sociale spre societățile de piață capitaliste. „Marea transformare” în societățile est-europene postcomuniste a fost văzută predominant ca o tentativă de a scruta decalajele civilizaționale și de modernizare, emulând modelul vest-european al statului-națiune modern, democratic și capitalist.

Apartenența la Uniunea Europeană a constituit un factor esențial pentru redefinirea statului națiune ca unitate organizațională, iar procesul de integrare a consolidat abilitatea actorilor naționali de a elabora numeroase politici pe plan intern destinate satisfacerii intereselor politice divergente. Europenizarea a fost apanajul care a autorizat organismele implicate în procesul de modernizare să modifice anumite politici și să reformeze instituții politice, iar factorul „Europa” a constituit în cazul elitelor est-europene un factor extern de constrângere, pentru a eluda sistemele politice și administrative naționale și pentru a putea aplica deciziile și politicile, care în alte circumstanțe nu ar fi fost aprobate sau acceptate. În mod definitiv, europenizarea a însemnat în cazul statelor est-europene ieșite din socialism depășirea totală a reminiscențelor comuniste și redobândirea unui rol deplin în spațiul politic, economic și cultural european.

Într-o societate profund divizată ca cea moldovenească, marcată de diferite experiențe istorice contradictorii și conflictuale, aflată în mijlocul unei confruntări geopolitice și civilizaționale fără precedent pentru istoria sa, adoptarea modelului european axat pe reconcilierea istorică, reîntregire, consens și toleranță, funcționalitatea statului de drept, viabilitatea economiei de piață și respectul fundamental al drepturilor omului, constituie unica opțiune de viitor. În definitiv, identitatea europeană este singura care ar putea reconcilia în timp multiplele identități concurențiale din interiorul societății noastre, iar procesul de consolidare a identității noastre naționale și statale se poate realiza doar în contextul unui proces deja experimentat de integrare europeană.