„Politologul” Ţârdea bate… „câmpii simbolistici”…

E treaba lor să-şi etaleze zilnic diletantismul… Faptul ca atare nu ar deranja dacă aceştia, de pe poziţii de ideologi şi propagandişti ai unor interese străine, nu şi-ar permite concluzii care jignesc o parte considerabilă a opiniei publice. Din păcate, această opinie publică (dar şi societatea civilă) nu taxează în mod hotărât şi prompt impostura, diletantismul, abordarea voit perversă şi tendenţioasă a evenimentelor şi problemelor legate de istoria noastră .

Am ascultat interviul lui B. Ţârdea de la „Europa Liberă” din 1 mai, a.c. Iată un fragment din acest interviu:
B. Ţârdea: „Eu vreau să vă zic aici un singur moment ca să fiu destul de succint: în Moldova în general s-a format un fel de tradiţie de divizare a câmpului simbolistic. În sensul că 1 mai, 9 mai, 7 noiembrie – sunt sărbători de stânga într-un fel sau altul. 27 august, 31 august, Ziua drapelului – aici se regăseşte şi centru-dreapta. Dar mai avem o serie de sărbători şi pentru extrema dreaptă, oricât ar părea de straniu. E vorba de 1 decembrie – Ziua României, e vorba de 27 martie – Ziua Marii Uniri, e vorba de zilele acestea a represiunilor, de exemplu, iată, PL–ul a introdus: 13 iunie – Ziua represiunilor, 28 iunie – Ziua ocupaţiei sovietice, 6-7 iulie – Ziua deportărilor, 2 august – Ziua ocupării sovietice. Deci s-a divizat într-un fel câmpul simbolistic între partide”.

Colegii de la „Europa Liberă”, respectând „legea găzduirii”, au încercat, delicat, să-l readucă la realităţi pe năbădăiosul „politolog”. Iată continuarea interviului.

„Europa Liberă”: Cu o singură precizare, dle Ţârdea, unii, PL-ul sau cei care comemorează, s-ar putea supăra pentru calificarea „de extrema dreaptă”. Că nu se manifestă chiar la modul extrem.
Bogdan Ţârdea: Bine, dar care este problema dacă le spunem „extrema dreaptă”?

„Europa Liberă”: Poate au şi ei un fel de sensibilitate mai deosebită. „Extrema dreaptă”, de obicei, se asociază cu o explozie la colţul străzii, de exemplu.
Bogdan Ţârdea:Bine, „extrema dreaptă” nu înseamnă că sunt extremişti, ci că îmbrăţişează, de fapt, un set de valori naţionaliste. Fiindcă, într-un fel sau altul, ei pledează pentru faptul că limba e română, că trebuie Istoria românilor, că trebuie să ne regăsim într-un spaţiu cultural şi politic cu România. (…) Deci, eu nu văd care e problema în această situaţie. Da, îmbrăţişează nişte valori naţionaliste, dacă e să facem abstracţie de PNL care vorbeşte, fie şi voalat, despre unirea cu România. Respectiv”.

Fantastică logică! Cum vine asta: „extrema dreaptă nu înseamnă extremism”? Dar ce înseamnă? A pleda pentru limba română înseamnă a fi de extrema dreaptă? Pe mine mă sperie „filozofia” şi eşafodajul ideologic agresiv şi antinaţional al „noii generaţii” de „statalişti”, în esenţa lor antimoldoveni şi antiromâni, crescuţi şi educaţi în condiţiile „independenţei şi suveranităţii” R. Moldova. Mă sperie îmbinarea monstruoasă a diletantismului cu o morală viciată iremediabil pe fundalul unei lipse totale de adeziune la un anume „set de valori naţionaliste”, ca să reiau chiar expresia celui vizat. Să declari că există „sărbători de stânga”, de „centru-stânga” şi de „extrema dreaptă” e, fireşte, o aberaţie. Dar cum se numeşte declararea Zilei Deportaţilor şi a Zilei Represiunilor comuniste ş.a. drept „sărbători de extrema dreaptă”?! Convingerea mea este că asemenea abordări nu au nimic cu dreptul la opinie şi cu pluralismul politic… Făcute public, aceste ideologii devin un focar de infecţie morală dacă nu sunt combătute energic, cu argumente şi cu mult respect faţă de adevăr.

…Mă gândesc, cum vor reacţiona la această „clasificare” a sărbătorilor naţionale cei care au trecut prin lagărele morţii unde au fost băgaţi de sovietici după 28 iunie 1940? Marea dramă prin care trece societatea noastră de la 1990 încoace constă în substituirea ISTORIEI prin PROPAGANDĂ. Locul adevăratei istorii l-au luat ideologiile unor partide; în locul istoricilor vorbesc propagandiştii unor partide care se deghizează în „politologi”, „analişti politici”, „onegişti”… Ca urmare, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi am ajuns acolo unde am ajuns: o societate dezbinată, dominată de „isme”, agresivă, lipsită de sentimentul firesc al patriotismului şi naţionalismului. Am ajuns până acolo ca, după două decenii de la prăbuşirea URSS şi a comunismului în Europa, în R. Moldova să existe „politologi” care, public, te bagă în tabăra „extremei drepte” numai din cauză că recunoşti că vorbeşti… româneşte. E o cumplită rătăcire să crezi că statul R. Moldova poate fi edificat pe această ideologie, izvorâtă din ideologiile imperiale ruseşti şi comuniste (sovietice). Pe aici trece linia de demarcare între adevăratul naţionalism cultural şi statal şi aşa-zisul „patriotism statal moldovenesc”, o formă camuflată de manifestare a şovinismului rusesc, promovat în R. Moldova de reprezentanţii „coloanei a cincea” a Moscovei, dar şi de „idioţii utili”, încă destul de numeroşi la noi…

Mă tem să recunosc, dar, uneori, mă chinuieşte gândul că în aceste două decenii de „construcţie naţională şi statală” am construit un stat-monstru în care se simt bine doar guvernanţii, hoţii, criminalii, corupţii şi ivanii fără ţară. Filozofia ultimilor e un antipod al patriotismului sincer, al naţionalismului statal luminat, al omenescului, în definitiv. Deocamdată atât. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei.