Poporul in top

In aceste superbe zile de iarna (superbe din punctul de vedere al iernii), diferite institutii, asociatii, grupuri de presa si de interese, dar si altele organizeaza o puzderie de gale de cel mai larg sortiment. Sunt facute calcule, calculari si calculatii, socoteli si socotiri cu luare in calcul si calculatie, in functie de contributia premiantilor la consumatie si, astfel, ne trezim in viata noastra cea de toate zilele cu „omul” sau „oama anului”, „bonomul” sau „bonoama anului”, „speranta neamului”, „superbul bransei”, „vocea tacerii” sau „tacerea vocii de la geamul fumuriu al zilei de 7 april”. Se dau premii pentru vii si pentru morti, pentru buni si pentru rai, pentru hoti si patrioti, pentru fete permanente si primari total flacai. Se tine cont de notatii, conotatii, admiratii, adoratii sau implicatii.

Daca e sa privim lucrurile din punct de vedere al simtului si al sentimentului pur omenesc, e si normal ca munca sau, pur si simplu, iesirea cuiva mai in evidenta sa fie cumva etalata distinct pe rabojul vremii. Este o traditie care aduce sincere si chiar asteptate bucurii in mai multe case, de aceea rog sa-mi fie iertat stilul usor sarcastic. Dar vreau sa stiti ca are si el un anumit motiv, pentru ca, in opinia mea, atunci cand se stabilesc topurile de sfarsit de an, se produce o mare nedreptate. Or, eu consider ca, in 2009, in toate galele – simple, corporative sau interactive – trebuia sa figureze pe primul loc, peste tot, doar un singur premiant – POPORUL ALEGaTOR AL REPUBLICII MOLDOVA.

Adica moldovenii, sau romanii basarabeni, sau basarabenii pur si simplu, sau cetatenii RM cu cetatenie RO, sau cum mai doresc ei sa se identifice sporadic ori permanent. Pentru ca, daca pe 29 iulie n-ar fi iesit la votare acest popor multicolor, daca nu i-ar fi crezut pe tinerii din filmul cel bun si i-ar fi dat preferinta lui Staris, din cel ne-bun despre Revolutia Oranj a copiilor de moldoveni, daca acest popor nu ar fi tacut ca partidele sa priceapa ce are in cap si daca nu ar fi ales asa cum a ales pe 29 iulie 2009, teama-mi ieste ca toate galele si galinele din acest decembrie ar fi decernat premii unor cu totul altfel de omi si oame, tovarasi de domni si doamne.

Pentru ca, pe langa toate cele pe care le-au demonstrat formal alegerile parlamentare anticipate din vara acestui an, ele au constituit, poate in primul si in primul rand, expresia celui mai adevarat patriotism si a celei mai adevarate responsabilitati de care a dat dovada poporul nostru, in situatia in care a vazut ca clasa lui politica gliseaza, aluneca pe gheata razboiului rece in care s-a autoaruncat cu tot cu cap si cu tot cu picioare. Poporul ista obosit, chinuit, amagit, deportat, traficat, manipulat, saracit, nenorocit si considerat pe nedrept de unii necioplit, aceasta mana de moldoveni care au mai ramas sa tina gramajoara tarana acestei vetre de neam a aratat intregii lumi, la 29 iulie, care este adevaratul VOT DE AUR si care este adevaratul talger pe care trebuie pus acesta.

Poporul ista – rastignit pe tara asta cu cele mai multe maluri de rau si ratacit de pastori ipocriti pe harta ferfenitita de istorie – merita toate premiile mari ale acestui an sufocant de electoral.
Grand Prix-ul este al lui, pentru ca, dupa toate sondajele care-l aratau cel mai pesimist si mai trist popor al Europei, el a avut rezerva de seva, de demnitate, de curaj si de dorinta de a debarca ultimul regim comunist sovietic de pe continent.