Populistul Robert Fico, simpatizant al Kremlinului, va forma noul guvern al Slovaciei. Ar urma să se alieze cu un alt partid prorus
Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, i-a încredinţat luni formarea unui nou guvern populistului Robert Fico, al cărui partid SMER-SSD a câştigat alegerile legislative de sâmbătă, relatează agențiile internaționale de presă, scrie Digi24.
„Sarcina şefului statului este de a respecta rezultatul alegerilor democratice şi în acelaşi timp să asigure buna funcţionare a organelor noastre constituţionale”, a spus Caputova într-un comunicat înainte de ceremonia oficială, transmisă la televiziune.
Fico a declarat după întâlnirea cu Caputova că a convenit cu aceasta asupra unui termen de două săptămâni pentru formarea executivului.
„Nu va fi un proces uşor, dar vom face tot ce ne stă în puteri pentru a crea un guvern”, a adăugat el.
Fico şi partidul său au obţinut aproape 23% din voturi după o campanie în care au declarat că vor pune capăt ajutorului militar pentru Ucraina.
SMER-SSD a învins partidul liberal Progresivne Slovensko (Progressive Slovakia, PS), care a întrunit 18% din sufragii.
În condiţiile în care nu deţine o majoritate, Fico este aşteptat să se îndrepte spre HLAS (Voce), un partid mai proeuropean desprins din SMER în 2020, şi, foarte probabil, spre Partidul Naţional Slovac (SNS), pro-rus, care a obţinut un scor de 5,6%, pentru a forma o coaliţie.
Preşedinta slovacă urma să se întâlnească mai târziu luni cu preşedintele PS Michal Simecka şi marţi cu liderul HLAS, fostul premier Peter Pellegrini.
Sunt prevăzute de asemenea întâlniri cu liderii celorlalte formaţiuni, în zilele următoare.
În urma alegerilor de sâmbătă în parlamentul slovac au intrat şase partide şi o coaliţie, în frunte fiind SMER-SD, care va dispune de 42 din totalul de 150 de locuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Alta natie de dobitoci.alaturi de vecinii lor de la sud -est,aia de venira pe cai in Iuropa !
Acum inteleg de ce s-au despaftit cehii de ei !