Poroşenko – cel mai bogat politician din Ucraina
Cel mai bogat om de stat din Ucraina s-a dovedit a fi preşedintele Petro Poroşenko. Conform declaraţiei pe care a semnat-o, preşedintele are în conturi circa 23,7 de milioane de euro. În plus, el deţine mai mult de o sută de firme în diferite ţări, inclusiv în Rusia.
Averea totală a lui Poroşenko este estimată la 867 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că el este al patrulea cel mai bogat om din Ucraina.
Premierul Vladimir Groisman a declarat 913.000 de euro în numerar şi nouă ceasuri de lux.
Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, susţine că deţine trei apartamente, dintre care unul în suprafaţă de 657 de metri pătraţi, precum şi o pivniţă cu vinuri (aproximativ 750 de sticle de vin), precum şi o colecţie de obiecte de artă şi antichităţi, inclusiv o pictură originală semnată de Pablo Picasso.
La rândul sau, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că are în posesie şapte biciclete şi imobile în valoare de peste nouă milioane de euro. Conform datelor prezentate, fost campion mondial la box nu are companii sau imobiliare în străinătate.
Nouă lege adoptată la cererea Fondului Monetar Internaţional este văzută că o contribuţie la lupta împotriva corupţiei şi un pas important în direcţia îmbunătăţirii transparenţei sistemului. După 2014, FMI a acordat ajutor finanicar Ucrainei în valoare de 17,5 miliarde de dolari.
sursa: paginaderusia.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!