Mai mult, experții remarcă o serie de probleme care subminează calitatea procesului educațional, iar statisticile oficiale ne arată că tot mai puțini absolvenţi se încadrează în câmpul muncii conform calificărilor obţinute în instituţiile de învăţământ.
În ultimele două decenii, colegiile și școlile profesionale au pierdut teren în fața instituțiilor de învățământ superior, studiile universitare devenind din ce în ce mai populare și mai accesibile, asta deși în prezent 71,3% din studenţi îşi fac studiile prin contract cu achitarea taxei de studii, taxe ce variază de la câteva mii la câteva zeci de mii de lei. Potrivit datelor din Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012-2020, dacă în anul de studii 1990-1991 erau înscriși 54 mii de studenţi la facultate, atunci în anul de studii 2010-2011 – numărul acestora a ajuns la 107,8 mii, în timp ce numărul studenților din sistemul secundar profesional a scăzut de trei ori, iar numărul celor înmatriculați în instituțiile de învățământ mediu de specialitate s-a redus cu circa 40%.
Și cheltuielile pentru sistemul educațional au crescut, atingând valoarea record de 9,5% din PIB, în timp ce media europeană este de 5,5% din PIB. În anul 2009, alocările financiare per elev în învăţământul secundar profesional au constituit 10224 lei, ceea ce este cu 15% mai mult decât în învăţământul mediu de specialitate – 8709 lei/elev/an şi cu 33,5% – 6802 lei/student/an – mai mult decât în învăţământul superior. Dar, cu toate că învăţământul secundar profesional este cel mai scump, cele mai mari probleme se atestă anume pe acest segment.
Conform metodologiei BIM (Biroul Internaţional al Muncii), în 2010 numărul şomerilor cu studii secundar profesionale a constituit 22,8 mii de persoane sau 24,8% din numărul total de 92 mii de şomeri, fiind mai mare faţă de numărul şomerilor cu studii superioare (18,3 mii), medii de specialitate (12 mii), liceal, mediu general (22 mii) şi gimnazial (16,8 mii), înregistrând cel mai înalt nivel de abandon şcolar (24,5%).
Datele BNS arată că, în anul 2010, doar 22% din tineri și-au găsit un loc de muncă, imediat după absolvirea sistemului de învăţământ. O pătrime a părăsit primul loc de muncă din cauza salariilor mici, iar 17,7% au plecat la muncă peste hotare. Tinerii din oraşe reuşesc într-o proporţie mai mare să găsească un loc de muncă permanent, decât cei din mediul rural (75% faţă de 54%).
Potrivit experților, situația creată se datorează faptului că programele de studii la toate nivelele rămân a fi foarte teoretizate, ponderea orelor practice nefiind suficientă pentru a achiziţiona abilităţile profesionale necesare; cadrele didactice au o pregătire profesională insuficientă, nomenclatorul specialităţilor pentru colegii conţine specialităţi improprii acestui nivel de instruire (cibernetică, organizarea teritoriului, evaluarea imobilului etc.), ducând lipsa specialităţilor de genul: servicii tehnice, informaţionale, transport şi comunicare, socio-culturale, agriculturii, industriei, care ar trebui pregătite la acest nivel. Faptul că avem deficiențe de prognozare a forţei de muncă, iar baza materială precară din majoritatea instituțiilor, de asemenea subminează calitatea procesului educaţional. Consecinţele acestor probleme sunt resimţite ulterior în sectorul economic. Statisticile arată că unul din trei absolvenţi nu activează conform calificărilor obţinute în şcoli profesionale, colegii şi universităţi, fapt care denotă irelevanţa studiilor şi incapacitatea de angajare. Conform angajatorilor, tinerii angajaţi nu deţin volumul de cunoştinţe şi aptitudini necesare pieţei muncii, pentru că planurile educaţionale şi conţinutul disciplinelor nu asigură relevanţa studiilor.
Mediul de afaceri din Republica Moldova, în special exportatorii, se plâng pe insuficienţa calificărilor şi calitatea redusă a studiilor candidaţilor la locurile de muncă. În acest sens, 85% din companii menţionează că se confruntă cu problema lipsei forţei de muncă calificate, întreprinderile solicită un nivel mai înalt de profesionalism sau competenţe specifice din partea lucrătorilor. Cel mai des, agenţii economici menţionează că se confruntă cu decalajul semnificativ dintre necesităţile lor şi cunoştinţele profesionale ale absolvenţilor instituţiilor de învăţământ vocaţional/tehnic. Programele educaţionale determină şi adaptabilitatea redusă a tinerilor muncitori la condiţiile companiei. Acest fapt, de cele mai dese ori, duce la o fluctuaţie sporită de personal. Pe de o parte, este muncitorul nemulţumit de faptul că nu poate face faţă cerinţelor, pe de altă parte, este patronul care nu beneficiază de randamentul scontat al resurselor umane angajate. Este alarmant şi faptul că tinerii muncitori nu dau dovadă de devotament faţă de muncă, fapt confirmat de 52,2% companii respondente.
Productivitatea joasă a muncii tinerilor angajaţi şi calitatea redusă a produselor/serviciilor se încadrează într-un cerc vicios, care, la rândul său, determină salarizarea modestă. Salariile necompetitive sunt un alt motiv al lipsei de atractivitate a întreprinderilor. Pentru absolvenţii învăţământului secundar profesional, problema şomajului este mai acută, decât pentru cei care au absolvit învăţământul mediu de specialitate sau superior. Cota acestora, în structura şomajului, a atins cifra de 28% în anul 2009. În acest context, emigrarea forţei de muncă devine o problemă tot mai stringentă.
Mai mult, pe fonul îmbătrânirii populației, până în 2050, se aşteaptă o scădere cu 25% a forţei de muncă în ansamblu pe republică. Această situaţie, conjugată cu prognoza demografică nefavorabilă şi starea precară a sănătăţii populaţiei, contestă mitul precum că în Republica Moldova forţa de muncă este multă, calificată şi ieftină. În consecinţă, pe piaţa muncii se va atesta un dezechilibru substanţial dintre cerere şi ofertă, precum şi un deficit de forţă de muncă calificată. Atragerea investiţiilor, în lipsa capitalului uman solicitat, este destul de dificilă.
Acestea, luate la un loc, fac ca piaţa Republicii Moldova să devină şi mai puţin atractivă. În cazul neintervenţiei cu acţiuni concrete, va continua alimentarea rândurilor emigranţilor, fără a se valorifica potenţialul de creare a locurilor de muncă pe piaţa internă.
A.C.
