Ultima oră

„Predarea ortodoxiei nu poate fi subiect de referendum”

 Decizia Curţii de Apel a venit după ce GIPSS a acţionat în instanţă hotărârea CEC de a permite colectarea semnăturilor pentru a desfăşura referendumul. Potrivit GIPSS, motivele care i-au determinat să atace hotărârea CEC au fost dictate de dorinţa democratică de respectare a legislaţiei. Or, spun ei, decizia CEC s-a făcut cu încălcarea unei legi care nu prea este cunoscută în societate, şi anume, legea transparenţei decizionale.

De asemenea, afirmă membrii GIPSS, organizatorii referendumului nu au respectat procedura de constituire, iar opinia publică nu a fost informată despre hotărârea CEC. Un alt motiv important este însuşi subiectul plebiscitului, care încalcă Constituţia RM. „Conform art. 35 al Legii Supreme, învăţământul de stat în RM e laic. Curtea de Apel a respectat aşadar însăşi textul de bază al Constituţiei, pe care cei de la CEC nu-l prea cunosc”, a declarat Arcadie Barbăroşie, unul dintre liderii GIPSS. Reprezentanţii societăţii civile sunt îngrijoraţi şi de faptul că problemele confesionale pot fi chestionate în cadrul unui referendum, situaţie la care s-a ajuns „din cauza unor lacune în legislaţie”. Membrii GIPSS au propus completarea art. 147 din Codul Penal (probleme ce nu pot fi supuse referendumului republican) cu un aliniat ce ar introduce în această categorie drepturile fundamentale ale omului.

Ion Macovei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *