Prelua de la curieri banii obținuți prin escrocherii: Un bărbat, reținut

Un bărbat de 36 de ani din raionul Strășeni a fost reținut fiind suspectat că ar fi activat ca intermediar într-un grup infracțional specializat în escrocherii. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat de la acesta bani în diferite valute, în valoare de aproximativ 240.000 de lei.
Potrivit Poliției, suspectul a fost reținut de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău.
Din datele acumulate în cadrul investigațiilor, bărbatul ar fi avut rolul de intermediar în cadrul grupării. Acesta ar fi preluat de la curieri banii obținuți prin înșelăciune, după care i-ar fi transmis altor membri ai grupului infracțional.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului, oamenii legii au depistat și ridicat aproximativ 240.000 de lei în diferite valute.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
Poliția anunță că investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, precum și pentru documentarea completă a activității infracționale.
Persoana se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.