Premierul a analizat cu reprezentanții Comisiei Europene progresele făcute și Foaia de Parcurs
Premierul a apreciat, în context, că vizita Delegației Comisiei Europene la Chișinău, reconfirmă deschiderea şi interesul faţă de Republica Moldova și a mulțumit oaspeților pentru această abordare. "Este cert că aşteptările UE, ale partenerilor de dezvoltare şi de fapt ale societăţii sunt de a ne mişca urgent pe domeniile prioritare de reformă. În acest scop am elaborat și aprobat Foaia de Parcurs care include acţiunile ce urmează a fi realizate până la 31 iulie 2016, termen racordat și la finalizarea sesiunii de primăvara a Parlamentului", a informat Pavel Filip.
Premierul a specificat că ariile semnalate drept problematice coincid cu cele în baza cărora a fost prioritizată activitatea Guvernului pentru primele 100 de zile. Ritmul este alert și rezultativ în același timp, a subliniat Șeful Executivului. Pavel Filip a amintit, în acest sens, că în şedinţele de ieri şi astăzi ale Parlamentului au fost votate mai multe proiecte de legi de o importanţă majoră – în prima lectură: pachetul de legi privind asigurarea independenţei şi competenţelor de supraveghere a BNM şi CNPF, pachetul de legi privind integritatea şi unele deja în lectură finală: legea Procuraturii, legea cu privire la gazele naturale şi privind sursele regenerabile, pachetul de legi importante pentru implementarea Acordului de comerț liber și aprofundat.
Reprezentanții Comisiei Europene au mai fost informați că săptămânal au loc ședințele Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană privind monitorizarea lichidării restanțelor în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
Prim-ministrul a vorbit și despre importanța relansării dialogului cu FMI, arătându-se încrezător că, în comun cu Parlamentul, se va reuşi îndeplinirea cerinţelor necesare pentru încheierea unui nou Acord cu FMI și deblocarea programelor de sprijin din partea partenerilor de dezvoltare, inclusiv din partea UE. La rândul acestora, reprezentanții Delegației Comisiei Europene au apreciat eforturile Guvernului pentru avansarea cu agenda de reforme, inclusiv aprecierea acțiunilor Foii de Parcurs, accentuând determinarea UE de a sprijini Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere.
Oficialii au salutat aprobarea recentă a unui pachet de legi, apreciind ca judicioasă implementarea acestora. Printre principalele acțiuni, în contextul pregătirii pentru Consiliul de Asociere, au fost evidențiate: avansarea în procesul de dialog cu FMI pentru a încheia un nou Memorandum, reforma sistemului bancar, lupta împotriva corupției, reformarea justiției și reforma administrației publice.
Premierul a confirmat determinarea Executivului de a implementa reformele, element esențial pentru recâștigarea încrederii partenerilor externi și a cetățenilor. Totodată, Pavel Filip a subliniat că, pentru Guvern, Consiliul de Asociere este o importantă platformă de evaluare obiectivă a rezultatelor înregistrate şi de stabilire a priorităţilor pentru perioada imediat următoare.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!