Eveniment

Premierul Leancă vrea să se întâlnească cu Șevciuk pentru a discuta despre școlile românești din Transnistria

Oficialul a declarat presei că a abordat acest subiect și în cadrul întrevederilor din toamnă și spera că argumentele au fost înțelese la Tiraspol. Leancă a criticat acțiunile Tiraspolului în ce privește aceste școli. ‘Este o decizie care nu se înscrie în logica unei politici de consolidare a încrederii și este una regretabilă pentru că îi atacă pe cei nevinovați. Există probleme, dar acestea nu ar trebui să afecteze copiii’, a declarat Leancă.

Acesta a precizat că vicepremierul responsabil pentru reintegrare Eugen Carpov i-a propus o întrevedere reprezentantului politic al Tiraspolului Nina Ștanski pentru a discuta această problemă, dar și o posibilă întrevedere a sa cu Șevciuk.

Miercuri, Guvernul de la Chișinău a decis majorarea salariilor profesorilor de la școlile respective cu aproximativ 30 de dolari, ceea ce reprezintă 10% din salariul mediu actual al acestora.

În ultimul timp administrația de la Tiraspol a întreprins mai multe acțiuni vizând instituții de învățământ din stânga Nistrului subordonate Ministerului Educației de la Chișinău, în special liceul ‘Lucian Blaga’ de la Tiraspol, ale cărui conturi au fost blocate recent.

În 1994, autoritățile transnistrene le-au interzis instituțiilor de învățământ să predea în grafia latină. Opt instituții care nu s-au conformat au fost supuse mai multor presiuni — unora le-au fost confiscate sediile (activând și în prezent în exil), altora li s-au impus taxe exorbitante pentru chirie. Numărul elevilor din aceste instituții a scăzut de câteva ori în ultimii 20 de ani.

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a condamnat Federația Rusă, la 19 octombrie 2012, pentru încălcarea dreptului la educație al unor cetățeni din Transnistria (regiunea secesionistă din estul Republicii Moldova) care studiază în școli cu predare în grafia latină și a obligat-o să achite daune morale și materiale de peste un milion de euro. Instanța a condamnat Federația Rusă deoarece a considerat că a contribuit la crearea regimului separatist în Transnistria, dar și pentru că Moscova a contribuit la supraviețuirea regimului separatist acordându-i sprijin militar, economic și financiar. Rusia încă nu a pus în aplicare această hotărâre.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *