Politică

Premierul Tofan: Reforma administrației publice locale continuă așa cum a fost planificată

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a venit cu mai multe precizări privind sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate, menționând că cei 3.000 de lei pentru fiecare locuitor vor fi alocați conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit.

„Reforma administrației publice locale continuă, exact așa cum a fost planificată”, a subliniat Vasile Tofan.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, prim-ministrul desemnat a menționat că în bugetul de stat pentru anul 2026 sunt prevăzute circa 170 de milioane de lei pentru acordarea stimulentului 1, destinat susținerii comunităților care sunt în procesul de amalgamare voluntară.

În paralel, pe parcursul anului 2026, Tofan promite că autoritățile vor pregăti proiectele de investiții care vor fi finanțate prin stimulentul 2 – sprijinul de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor, destinat proiectelor de dezvoltare și modernizării infrastructurii în comunitățile amalgamate. Aceste resurse vor fi prevăzute în bugetul pentru anul 2027, conform calendarului stabilit al reformei.

„Nu este vorba despre lipsa finanțării, ci despre etapele firești de implementare a reformei: în 2026 sunt finanțate măsurile prevăzute pentru prima etapă, iar în 2027 vor fi alocate resursele pentru investițiile aferente celei de-a doua etape”, a conchis premierul desemnat Vasile Tofan.

Reforma administrației publice locale prevede stimularea unirii voluntare a primăriilor mici pentru a crea administrații mai puternice și mai eficiente. Prin acest proces, localitățile care decid să se amalgamizeze beneficiază de sprijin financiar din partea statului.

Unul dintre mecanismele de susținere este acordarea unui stimulent de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor al noii unități administrative. Banii nu sunt oferiți direct cetățenilor, ci sunt transferați în bugetul primăriei rezultate după amalgamare și pot fi utilizați pentru proiecte de dezvoltare locală.

Fondurile pot fi direcționate către modernizarea infrastructurii, repararea drumurilor, îmbunătățirea serviciilor publice, dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare sau renovarea instituțiilor sociale și educaționale.

Autoritățile susțin că reforma este necesară pentru ca localitățile mici să aibă mai multe resurse și capacități administrative pentru a atrage investiții și a oferi servicii mai bune locuitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *