Presa din București: Statul român se complace în consolidarea arbitrarului și epuizatului pact Rebbentrop-Molotov. Republica Moldova este Basarabia românească
Republica Moldova este nu doar un stat în siajul dramei postbelice a României, dar și una dintre contradicțiile politicii noastre statale actuale, ajunsă într-un punct critic, care nu poate fi asimilată perspectivelor geopolitice.Nu este greu de precizat în context dacă Republica Moldova nu este chiar o victimă a unui abandon al politicii postcomuniste antinaționale de la București.
Suntem solidari cu Republica Moldova fără a urmări responsabil procedura prin care această provincie românească ne-a fost răpită, iar statul român acum se complace în consolidarea arbitrarului și epuizatului pact Rebbentrop-Molotov, reactualizându-l ca un fapt definitiv legitim.
ROMÂNIA nu poate invoca decât limitarea pe care tratatul cu NATO îl impune. O fereastră deschisă, pentru ca vocea unionistă a Republicii Moldova să se facă auzită altfel decât prin ajutoare, nu există.
Sprijinim Republica Moldova și sub diverse presiuni ale unor forțe care privesc România ca pe o colonie, situație care amplifică vulnerabilitatea deciziilor.
Republica Moldova ( Basarabia) nu are în fapt decât două soluții reale: integrarea rapidă la patria-mamă ROMÂNIA sau intrarea în sfera de influență a Rusiei.
Deschiderea dosarului de aderare la UE presupune pentru această provincie o cale atât de lungă încât multă energie va fi pierdută cu dezbateri imposibile.
Pentru Republica Moldova, asumarea denumirii de Basarabia și întoarcerea între fruntariile ROMÂNIEI ar trebui să fie obiectivul european al fostei noastre provincii care altfel menține o stare de fapt conflictuală în zonă prin incapacitatea de-a constitui un profil statal veritabil.
Fără un proiect deschis, punctual, în acest sens, sprijinirea Basarabiei riscă să fie parte a interpretării originale a democrației dâmbovițene, o autosubminare continuă a ROMÂNIEI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!