Presa din Olandă: Ungaria se opune aderării R. Moldova la Uniunea Europeană

Olanda blochează planurile de a limita dreptul de veto în procesul de aderare a noilor ţări care doresc să se alăture Uniunii Europene. „Nu vrem scurtături”, declară premierul interimar Dick Schoof la sosirea sa la un summit UE la Copenhaga. Astfel, propunerea liderului UE António Costa este zădărnicită.
Costa, președintele Consiliului European, vrea să diminueze substanțial dreptul de veto în procesul de aderare a unor ţări precum Ucraina, Albania și Serbia. În prezent, pentru fiecare nou pas în negocierile ce pot dura ani de zile, este necesar acordul tuturor celor 27 de state membre.
Costa dorește să modifice regulile: de acum înainte, ar trebui ca orice nou pas să poată fi înaintat dacă o majoritate calificată dă avântul verde. Aceasta înseamnă că cel puțin 55% din statele membre UE trebuie să fie de acord, țări care să reprezinte cel puțin 65% din populația europeană.
„Sunt necesare discuţii ferme cu Ungaria”
„Olanda este reticentă la această propunere”, explică Schoof. „Vorbim de condiţiile legate de statul de drept, iar acolo unanimitatea este imprescindibilă.” Olanda are tradiţional o atitudine dură în cazul extinderii UE: Haga nu dă avântul verde dacă o ţară, de exemplu, încă nu a făcut suficiente progrese în combaterea corupţiei.
Costa vrea să prezinte la Copenhaga planul său controversat tocmai din cauza blocajului de câteva luni impus de Ungaria asupra unui nou pas în procesul de aderare a Ucrainei şi Moldovei.
Premierul Schoof consideră că rezistenţa Ungariei este o blocare „politică”. „Este nevoie de o discuţie puternică cu Ungaria”, afirmă premierul. „Există multe modalităţi de a exercita presiune asupra Ungariei.”
De altfel, mai multe ţări sunt împotriva planului lui Costa. State precum Bulgaria, Grecia şi Cipru acordă o importanţă mare dreptului lor de veto, dată fiind aversiunea lor naţională faţă de aderarea, respectiv, a Macedoniei de Nord şi a Turciei. Astfel, Costa a suferit o înfrângere, deoarece pentru schimbarea regulilor de joc este nevoie de acordul tuturor celor 27 de state membre.
Olanda este mai deschisă la suspendarea dreptului de veto în cazul sancțiunilor
Olanda se arată mai predispusă să accepte limitarea dreptului de veto al Ungariei atunci când vine vorba de noi sancţiuni împotriva Rusiei. „Încercăm să păstrăm Ungaria cât mai mult în același barcă cu noi”, spune Schoof. „Dar dacă nu se poate cu Ungaria, atunci trebuie să vedem dacă putem face fără ei. Este esenţial să creştem presiunea asupra Rusiei.”
Nu este ciudat că Olanda vrea să renunţe la dreptul de veto doar în acest dosar? Schoof: „Sancţiunile sunt cu totul altceva. Extinderea UE ţine de principiile de bază ale statului de drept şi acolo nu ar trebui să faci compromisuri.”