Ultima oră

(PRESA ENGLEZĂ) Muncitorii britanici întârzie, se îmbracă nepotrivit şi au o atitudine nepăsătoare

Chiar dacă doamna Câmpeanu a stârnit numeroase polemici din cauza comentariului făcut, s-ar putea totuşi să aibă dreptate”, se arată într-un material publicat luni. În plus, jurnaliştii străini au stat de vorbă cu mai mulţi angajatori care au mărturisit că preferă să ofere locuri de muncă imigranţilor, inclusiv celor din România şi Bulgaria, pentru că aceştia sunt mai conştiincioşi.

Alison Andrew, directoarea unei companii de recrutare, a povestit că britanicii au dezamăgit-o de multe ori. „Le telefonam oferindu-le o slujbă şi le spuneam că un microbuz va veni să-i ia dintr-un anumit loc, la o anumită oră, pentru a-i duce la locul de muncă. Cu toţii promiteau că vor fi acolo, dar apoi nu mai veneau. Era incredibil de frustrant”, a explicat aceasta. „Nu doar o dată am mers chiar acasă la ei pentru a încerca să-i adun. De fiecare dată când le băteam la uşă aveau tot felul de scuze pentru a nu lucra în ziua respectivă. Îmi spuneau „Nu mă simt bine”, „Bunica mea este bolnavă” sau „Peştele meu de acvariu este bolnav”. După o vreme, m-am săturat”, a adăugat ea.

Astfel, Alison a început să recruteze muncitori străini şi, spune ea acum, a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-a făcut. „Diferenţa dintre britanici şi imigranţii care vin să muncească este că cei dintâi sunt obişnuiţi să primească ajutor social. Britanicii nu cred că merită să muncească dacă primesc, să spunem, doar cu 20 de lire mai mult decât primesc dacă stau degeaba”, a arătat femeia. „Oriunde în altă parte în Europa oamenii au învăţat să lupte pentru un loc de muncă. Învaţă mai mult şi au o atitudine mai bună (…). Nu mă interesează ce naţionalitate au oamenii pe care îi angajez. Singura mea pretenţie este ca ei să îşi dorească să muncească”, a conchis aceasta.

O opinie similară a împărtăşit şi Charlie Mullins, fondatorul companiei Pimlico Plumbers, care a arătat că, în prezent, din cei 200 de angajaţi pe care îi are, o treime sunt imigranţi. Acesta a povestit că, de multe ori, atitudinea britanicilor este greşită încă de la interviul de angajare: „Întârzie, se îmbracă nepotrivit, au o atitudine nepăsătoare. Stau în faţa ta şi îţi dai seama pur şi simplu că nu îi interesează deloc jobul pe care îl oferi”.

Spre comparaţie, spune Charlie, „muncitorii străini sunt recunoscători că au un loc de muncă la care să meargă. Nu încearcă să găsească scuze, sunt pregătiţi să muncească”.

Sunt de acord întru totul cu ce a spus ministul român. Ştiu din proprie experienţă că aceia care au o afacere mică sau mijlocie au nevoie de muncitorii străini pentru că altfel ar fi blocaţi”, a comentat acesta în cele din urmă.

De asemenea, Janet Oldroyd, managerul unei ferme – „E Oldroyd & Sons” -, dar şi Laurence Beere, proprietarul hotelului The Queensberry din Bath, Somerset, spun că o parte din succesul pe care afacerile lor în au acum se datorează imigranţilor. „Fără muncitorii străini, nu am fi putut dezvolta acestea afaceri – am fi fost obligaţi să închidem cu mult timp în urmă”, a explicat Laurence.

Diferenţa dintre britanici şi muncitorii străini este că aceştia din urmă sunt mai dedicaţi. Evident, ei vin aici pentru a-şi putea întreţine familiile. Foarte mulţi britanici se plâng că imigranţii le fură joburile, dar ei nici măcar nu încearcă să-şi rezerve două ore pentru a-şi căuta un loc de muncă”, a conchis acesta.

Sursa: dailymail.co.uk 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *