CSI / Rusia

(PRESA FRANCEZĂ) Ucraina se confruntă în prezent şi cu ameninţarea unui război al oligarhilor din cadrul puterii

Reapariţia acestui demon al trecutului a ieşit în evidenţă săptămâna trecută, când indivizi înarmaţi şi cu cagule au pătruns în sediile de la Kiev a două societăţi publice controlate de apropiaţii miliardarului Igor Kolomoiski, guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk, învecinată cu zona de conflict din estul ţării.

Această confruntare a fost reactivată de o lege votată cu greu pe 19 martie de Parlamentul de la Kiev, ce prevede modificarea alcătuirii Consiliilor de Administraţie ale companiilor publice, astfel încât să fie diminuat controlul exercitat asupra acestor societăţi de acţionarii minoritari.

Chiar a doua zi, Igor Kolomoiski s-a deplasat la sediul uneia dintre companiile vizate de respectiva lege, UkrTransNaft, societate care gestionează reţeaua ucraineană de conducte petroliere şi este deţinută 100% de guvern, cu scopul de a împiedica autorităţile să-l înlocuiască pe directorul acesteia, Olexandr Lazorko. El şi-a motivat gestul în faţa presei prin teama unui ‘raid’ asupra companiei, aluzie la practica extinsă în spaţiul fost sovietic de a prelua ilegal controlul unor societăţi comerciale cu ajutorul funcţionarilor corupţi sau al ameninţărilor fizice.

De altfel, şi Kolomoiski este acuzat că ar fi recurs la astfel de metode pentru a-şi construi imperiul economic ce cuprinde astăzi companii din sectoare diverse, precum domeniul bancar, metalurgia, mass-media sau aviaţia.

Totuşi, directorul UkrTransNaft a fost în cele din urmă înlocuit, iar indivizii cu cagule au părăsit sediul acesteia, dar astfel de personaje au pătruns duminică şi în sediul companiei petroliere naţionale UkrNafta, la care statul este acţionar majoritar (cu 50%+1 din acţiuni) şi au instalat aici un fel de baricade, iar Kolomoiski se afla în clădire.

Reacţionând în faţa acestor evenimente, preşedintele Petro Poroşenko, el însuşi considerat un oligarh – deţinând, potrivit Forbes, o avere de circa 1,3 miliarde de dolari -, a afirmat public că ‘la noi, niciun guvernator nu poate dispune de forţe armate’.

Chiar dacă circumstanţele acestei crize rămân în ceaţă, ea a arătat puterea pe care a căpătat-o Igor Kolomoiski, ce are, tot conform estimării Forbes, o avere comparabilă cu cea a lui Poroşenko.

Oligarhul Kolomoiski este una dintre figurile emblematice ale comunităţii evreieşti din Ucraina. El şi-a consolidat puterea şi popularitatea în regiunea sa natală Dnepropetrovsk, dar şi în vestul Ucrainei, datorită opoziţiei sale afişate faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi sprijinului pe care l-a oferit trupelor ucrainene în luptele împotriva separatiştilor rusofoni.

Acest om de afaceri a finanţat mai multe batalioane de voluntari ucraineni, iar anul trecut el a anunţat că va oferi o primă de 10.000 de dolari pentru fiecare insurgent prorus capturat, el propunând chiar ridicarea unei bariere cu sârmă ghimpată la graniţa cu Rusia pe o lungime de 2.000 de kilometri. De asemenea, mulţi cred chiar că datorită lui rebeliunea separatistă nu s-a extins şi mai mult.

Însă acest conflict între oligarhi se suprapune cu o gravă criză economică. Fondul Monetar Internaţional a aprobat un program de asistentă financiară pentru Ucraina în valoare de 17,5 miliarde de dolari, dar acordarea împrumutului este condiţionată de implementarea unui program de reforme ale cărui obiective principale trebuie să fie restructurarea companiilor de stat şi combaterea corupţiei.
sursa: radiochisinau.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *