Actualitate

(PRESA STRĂINĂ) Cât de puternic ar putea fi afectată economia României de suspendarea zonei Schengen

O suspendare a Schengen ar submina funcţionarea pieţei unice, impactul economic fiind cel mai puternic în Europa Centrală şi de Est, Ţările Baltice, precum şi Belgia, Olanda şi Luxemburg, potrivit unei note de cercetare a analiştilor Morgan Stanley, citată de cotidianul ungar Portfolio.

Cele mai puternice efecte negative vor fi resimţite de România pe filiera schimburilor comerciale şi traficului aerian, în timp ce dificultăţile înregistrate de turismul intracomunitar ar afecta mai puţin România decât alte state, ca urmare a ponderii reduse a acestui sector în PIB şi a numărului redus de turişti străini. 

Ungaria ar avea cel mai mult de pierdut în cazul reintroducerii controalelor la graniţe, din cauza integrării comerciale ridicate cu restul UE. Pe poziţia a doua s-ar situa Croaţia, urmată de Estonia (3), Slovenia (4), Luxemburg (5), Slovacia (6), Portugalia (7), Malta (8), Bulgaria (9) şi Cehia (10).

România se află imediat după Letonia (13) şi Belgia (14), fiind urmată de Spania (16) şi Grecia (17). Cel mai redus impact ar fi resimţit de Suedia (24), Franţa (25), Germania (26) şi Danemarca (27).

Afluxul fără precedent de refugiaţi pune în pericol circulaţia liberă, fără controale vamale, în spaţiul Schengen, potrivit analiştilor băncii americane.

"Principalul risc asociat suspendării Schengen ar fi o reducere a schimburilor comerciale între ţările europene (…) Impactul asupra schimburilor bilaterale în UE ar putea fi de 10-20% în cazul suspendării Schengen", potrivit acestora.

Pe lângă impactul economic, reintroducerea controalelor la graniţe ar putea avea şi consecinţe politice pe termen lung, subminând susţinerea în rândul populaţiei pentru continuarea procesului de integrare europeană.

România nu este membră a spaţiului Schengen, format din 22 de state UE şi cele patru state din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia). Pe lângă România, dintre membrii UE nu fac parte din spaţiul Schengen nici Bulgaria, Cipru, Croaţia, Marea Britanie şi Irlanda.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *