După cinci ani în care, pe de o parte, administraţia preşedintelui Poroşenko şi guvernul coaliţiei în care vioara întâi a constituit-o blocul prezidenţial din parlament au reuşit păstrarea independenţei şi viabilităţii ţării în faţa agresiunii militare ruseşti, iar, pe de altă parte, nivelul de trai a scăzut, corupţia la nivel înalt s-a menţinut şi nimeni nu a fost pedepsit pentru ea, fostul președinte a cules roadele amare ale incapacităţii echipei sale de a răspunde pozitiv aşteptărilor cetăţenilor privind agenda socială şi a luptei împotriva marii corupţii. Din păcate, chiar dacă o bună parte dintre reformele instituţionale au dat roade, precum descentralizarea administrativă care oferă mult mai multe fonduri administraţiilor publice locale decât înainte de 2014, fenomene ca devalorizarea monedei naţionale, migraţia masivă spre Polonia şi alte ţări europene în căutare de muncă, lipsa oricăror progrese în terminarea războiului, i-au făcut pe ucraineni să-şi piardă încrederea în actualul încă preşedinte Petro Poroşenko, care la scrutinul precedent câştigase lejer, din primul tur, cu 54%.
Societatea ucraineană l-a respins pe Poroşenko şi pe echipa sa, însă rămâne în mare parte prooccidentală. Sondajele de opinie plasează procentul celor care îşi doresc integrarea în Uniunea Europeană la peste 50-55%, iar a adepţilor integrării în NATO la aproximativ 45%, cu menţiunea că împotriva aderării la Alianța Nord-Atlantică se pronunţă doar în jur de 30% dintre respondenţi. În acelaşi timp, aderarea la UE şi NATO au fost introduse ca obiective naţionale în constituţia Ucrainei, în urmă cu câteva luni. Cooperarea cu Statele Unite şi NATO pe dimensiunea securităţii naţionale şi orientarea strategică prooccidentală sunt realităţi solide ale Ucrainei, într-o măsură mult mai mare decât este cazul tuturor celorlalte state ex-sovietice, inclusiv Georgia şi R. Moldova. Direcţia geopolitică a Ucrainei nu mai poate fi schimbată rapid, după cum a fost în 2010, când la putere a venit Ianukovici. De altfel, noul preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în repetate rânduri, că Ucraina se va orienta în continuare către Uniunea Europeană şi NATO, doar că aderarea la NATO trebuie să fie subiect al unui referendum naţional. Probabil, echipa sa a considerat că, prin acest mesaj, poate mulţumi ambele tabere, pe pro-occidentali şi pe pro-ruşi, însă rămâne de văzut cum se va proceda după ce va avea loc inaugurarea noului şef de stat şi, mai ales, după alegerile parlamentare din acest an, care ar putea aduce majoritatea parlamentară grupării sale politice.
Din păcate, în prezent există mult mai multe incertitudini decât siguranţe privind mandatul lui Volodimir Zelenski şi acţiunile acestuia. Campania sa electorală s-a construit pe specularea unor aşteptări ale oamenilor, fiecare urmând să-şi construiască propria imagine dezirabilă despre candidatul, care a jucat rolul de preşedinte al Ucrainei într-un celebru serial. De aceea Zelenski a reuşit să se transforme în suma tuturor aşteptărilor pozitive ale ucrainenilor şi să învingă. Cum va guverna acesta, în condiţiile în care Constituţia Ucrainei îi oferă preşedintelui atribuţii extinse privind actul guvernării, este încă o enigmă. Însă dacă Zelenski înţelege unde a ajuns, va trebui să pună foarte rapid capăt acestor incertitudini generatoare de insecuritate şi să ia situaţia în propriile mâini. Pentru că o prelungire a perioadei de incertitudine în condiţii de război duce la haos, iar haosul îi este favorabil doar lui Vladimir Putin.
Pentru noi, la Chişinău, contează mult ca Ucraina să-şi păstreze orientarea geopolitică spre integrarea în Uniunea Europeană şi, mai ales, în NATO. Pentru că, având în vedere marasmul şi bătaia de joc din politica de pe malurile Bâcului, unica speranţă la o viaţă mai bună este să fim între două ţări membre ale NATO şi UE. Momentan, unica mea aşteptare de la Volodimir Zelenski este să nu pună beţe în roate acestui destin european şi euroatlantic al ţării sale.
