UE / Nato

Președintele Comisiei Europene: Ucraina nu va adera la UE și NATO în următorii 20-25 de ani

Dorința de a avea legături mai strânse cu UE se află în centrul crizei din fosta țară sovietică, care a fost declanșată de protestele din 2013 pe fondul faptului că regimul de la acea vreme a refuzat să finalizeze Acordul de Asociere cu UE.

Acordul a fost între timp semnat și implementat, în timp ce UE a demarat procesul la finalizarea căruia cetățenii ucraineni vor putea călători în UE fără vize. De asemenea, oficiali de rang înalt din Ucraina au exprimat în mai multe rânduri dorința țării de a adera la UE.

Președintele CE, Jean-Claude Juncker, a afirmat însă în cadrul unui discurs susținut joi, la Haga, că "Ucraina în mod sigur nu va putea să devină membră a UE în următorii 20-25 de ani și nici a NATO".

Ucraina a dat semne tot mai clare de orientare către Alianța Nord-Atlantică în ultimii ani, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014 și apoi a susținut o mișcare separatistă prorusă în estul teritoriului său.

De asemenea, Ucraina a găzduit exerciții militare ale NATO anul trecut, în ceea ce s-a dorit a fi o demonstrație de forță pentru Rusia.

Juncker a făcut afirmațiile în cauză în contextul unor discuții despre referendumul pe care Olanda îl va organiza în aprilie pe tema acordului comercial UE-Ucraina, parte a Acordului de Asociere.

Practic, președintele CE a declarat că unii olandezi au perceput în mod eronat acel acord ca pe un prim pas spre aderarea la UE.

Comisia, executivul UE, joacă un rol de prim-plan în negocierile de aderare dintre blocul comunitar și statele care vor să adere, notează DPA. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *