Președintele Germaniei dă o lecție de onestitate: „Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că sprijinul acordat ani de zile gazoductului Nord Stream 2 a fost o greșeală clară, relatează Mediafax.
Steinmeier, fost ministru de externe sub cancelarul Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască în mod onest ce au greșit.
„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a spus el, potrivit Reuters.
„Am eșuat în a construi o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier.
„Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el.
„În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”.