Actualitate

Președintele israelian, Reuven Rivlin, va efectua o vizită în România, la invitația lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis și Reuven Rivlin au subliniat necesitatea detensionării situației de securitate din Orientul Mijlociu.

„În cadrul dialogului, cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din regiunea Orientului Mijlociu, subliniind necesitatea detensionării situației de securitate din zonă. În acest context, a fost abordat stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, Președintele Klaus Iohannis exprimând speranța unor evoluții pozitive și sprijinul țării noastre, pe baza pozițiilor de politică externă cunoscute și consecvente, pentru avansarea acestui proces. În acest cadru, Președintele României și Președintele Statului Israel au evidențiat importanța construirii încrederii între cele două părți direct implicate, ca bază a unei soluții politice a Procesului de Pace”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Președintele României a avut marți o întrevedere bilaterală cu președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în marja participării la Forumul liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care se desfășoară la Ierusalim în perioada 22-23 ianuarie 2020. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *