Moldova

Președintele lituanian Gitanas Nauseda, în vizită la Chișinău: Lituania a sprijinit mereu parcursul european al R. Moldova

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe situația internă din Republica Moldova, ultimele evoluții politice și pregătirile pentru alegerile parlamentare anticipate. De asemenea, cei doi președinți s-au pronunțat pentru fortificarea relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și Lituania și au vorbit despre reformele pe care trebuie să le continue autoritățile de la Chișinău.

„Lituania a fost dintotdeauna o susținătoare a agendei de reforme democratice în țara noastră. Dovadă sunt și cele 137 de proiecte și programe de asistență tehnică în diverse domenii, finanțate din taxele cetățenilor lituanieni și realizate în Republica Moldova, în ultimii 12 ani. În același timp, Lituania a sprijinit mereu parcursul european al Republicii Moldova. Afirm cu certitudine că sunteți aliatul nostru de încredere la Bruxelles, atât în ceea ce privește colaborarea în contextul Parteneriatului Estic, cât și în dialogul nostru direct cu instituțiile europene”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, ea a menționat importanța continuării reformelor interne în Republica Moldova, pentru a putea avansa în dialogul cu Uniunea Europeană.

Gitanas Nauseda a împărtășit din experiența aderării țării sale la Uniunea Europeană, în anul 2004, menționând că în această perioadă salariile au crescut de 4-5 ori, iar situația economică a ajuns să fie comparabilă cu a unor state avansate.

„Economia Lituaniei nu cedează cu nimic în fața țărilor dezvoltate, nivelul de viață constituie 85% față de media europeană. Suntem pe urmele unor țări despre care credeam că nu le vom ajunge din urmă niciodată. Este o dovadă a faptului că posibilitatea de a fi membru al UE oferă multe oportunități”, a declarat el.

Totodată, cei doi șefi de stat au discutat despre preluarea experienței Lituaniei în domeniul combaterii amenințărilor hibride și a dezinformării.

Maia Sandu și Giatanas Nauseda au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și au sădit câte un puiet de mesteacăn la Grădina Botanică din Chișinău, în semn de prietenie și dorință de consolidare a relațiilor dintre cele două state.

Radiochisinau.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *