Prima piesă montată pe scena tiraspoleană a fost a unui basarabean

Iar printre ei erau nu doar oameni motivați de ideea construirii unui viitor luminos, erau oameni foarte talentați care au pornit pe valurile revoluției ce promitea echitate socială și libertate națională și făceau tot posibilul ca aceste deziderate să devină realitate. Ei nu bănuiau că în dosul frumoaselor lozinci se ascundeau ambiții și orgolii meschine ale marilor conducători comuniști.

Destinul lui Samuil Lehtțir este unul întortocheat și el ca și cum ar fi mers conștient la înfruntarea destinului. Născut la 25.10.1901, la Otaci, jud. Soroca. La 17 ani participă la mișcările militare antiromânești. Studiile gimnaziale le face la Movilău (Podolsk), iar cele universitare la Cernăuți, în cadrul României Mari, unde este observat de siguranța statului ca un simpatizant al URSS. În 1926 trece ilegal Nistru în speranța să ajungă pe pământul făgăduinței sovietice. Aici este antrenat în munca de organizare a Comitetului Științific, un fel de filială improvizată a Academiei de Științe, e șef de secție la editura de stat, ceea ce este firesc, era un bun cunoscător al limbii române. Iar mai apoi e secretar responsabil al revistei literare „Octombrie”.

La 1 aprilie 1928 la Balta este fondată prima organizație a scriitorilor din RASSM „Răsăritul”, unde alături de Samuil Lehtțir se regăsesc cele mai importante nume din literatura momentului: P. Chioru, D. Milev, T. Malai, N. Marcov, M. Andreescu, C. Coșărău, I. Canna, I. Grecul, ș,a.
Iar la Conferința I a scriitorilor sovietici din RASSM, care și-a ținut lucrările la Balta la 1 iunie 1929, a fost ales Comitetul de conducere ce avea componența formată din D. Milev (președinte), S. Lehtțir (secretar), I. Vainberg, T. Malai, N. Marcov și I. Canna.

Samuil Lehtțir debutează editorial în 1929 cu placheta „Poezii” tipărită la Balta, unde pe atunci era capitala RASSM, ca în 1931 să scoată de sub tipar culegerea de versuri „În flăcări” (Tiraspol, 1931). Ritmul aparițiilor editoriale este unul impresionant. Deși trebuie să recunoaștem că poezia lui este una angajată, cu tematică considerată astăzi minoră.

Peste un an, în 1932 tipărește o altă plachetă de versuri „Sirenele zidirii” (Tiraspol, 1932), ca în 1935 să tipărească două cărți: „De pază” (Tiraspol, 1935) și „Dezrobire” (Tiraspol, 1935).

Tot el este coautorul unui volum de critică literară și traduceri editat în colaborare cu I. Vainberg, intitulat „Întrebări literare” (1930).
În acest volum cititorul din stânga Nistrului citea în limba română opera unor poeți valoroși: A. Pușkin. M. Lermontov, S. Esenin, A. Bezîmenski ș.a.

Și totuși în creația lui Samuil Lehtțir există și momente revelatorii.

Poezia de mai jos a fost publicată în revista „Octombrie” (1935, nr.7-8, din iulie-august), dar a fost scrisă, probabil, mult mai devreme. Uimește tematica aleasă și îndeosebi precizia descrierilor poetice, ca și cum autorul ar fi fost personal în zbor cosmic. E necesar să reamintim că pe calendar era fixat anul 1935 și până la primul zbor al omului în cosmos mai era vreme lungă. Aceasta s-a întâmplat abia în 12 aprilie 1961, când Iurie Gagarin a zburat în jurul pământului. Imaginația poetică a anticipat acest eveniment:

„În spațiul larg
Al seninului rece albastru,
Lucesc două-aripi
Unei pasere-om, radios.
Pe al cerului fund
Se deschide o vastă fereastră
Spre gândul înalt
Al omului prodigios.

Abisuri cerești
Ca visuri încep să dispară
În golul imens.
Al aripilor noastre avânt
Găsi-va cărări
Spre căile largi planetare,
Și va ridica
Un pod între cer și pământ.

Ce măreții,
Ce omagii celor ce-s gata
A se izbi
Ca de stâncă, de Univers.
Zâmbesc inimos
Și morții când ea se arată,
Dar viața o-ntâlnesc
Bucuroși, sunător ca un vers”.

Autorul ei, poetul, prozatorul, dramaturgul, criticul literar, bibliograful și traducătorul Samuil Lehtțir a intitulat-o profetic Cucerirea Universului. E una dintre puținele lui creații poetice strecurate pe lângă vigilentul teasc ideologic.

Așa cum temerară a fost încercarea lui de a aduce în tematica literară de atunci o temă istorică legată de Moldova feudală, de eposul eroic, drama Codreanu (Tiraspol, 1930). Era prima piesă originală de teatru scrisă la Tiraspol, dar care n-a fost pusă în scenă din motivul că la ordinea zilei era tema muncitorească. Și atunci el elaborează o a doua operă dramatică.

Piesa lui „Biruința”(Tiraspol, 1933) a fost prima montare a tânărului teatru dramatic din Tiraspol, eveniment produs la 7 noiembrie 1933.
În acea zi a avut loc inaugurarea Teatrului moldovenesc de stat din Tiraspol.

Înainte de începerea spectacolului a fost anunțată decizia guvernului de reorganizare a Studioului Dramatic Moldovenesc în Teatrul Moldovenesc de stat.

S-a jucat în premieră spectacolul „Biruința” de Samuil Lehtțir. Spectacolul a fost montat de Daniil Bondarenko, scenografia este semnată de N. Sakevici, muzica O. Nadel. Au evoluat actorii V. Nicolaev, I. Silcenko, M. Polubok, N. Boștănar, A. Corcinski, V. Gruzin, A. Nagîț, Iu. Poliașenko, G. Pugacevski ș.a.

Piesa era slabă, scrisă la comanda zilei, când în vogă era dezbaterea tematicii conflictelor de producție. Pe parcursul montării s-a intervenit în mai multe scene, dar grație aportului actoricesc spectacolul a reușit. Au fost remarcate rolurile create de artiștii V. Nicolaev, E. Josan, T. Gruzin, F. Boștanar, V. Gherlac, A. Corcinschi, A. Naghiț ș.a.

Punerea în scenă a fost primită foarte călduros de public, unii s-au recunoscut pe sine în protagoniștii jucați de actori. Entuziasmul a fost general. La finele reprezentației unii jubilau pe scenă, alții în sală.

Această experiență autorul a sintetizat-o sub forma unui articol:

„ACTORUL

Actorul teatrului moldovenesc este un actor tânăr. Un actor nou, un actor care a venit din sat, din colhoz, fără ştiinţă teatrală.
Fiecare ştie că în timpul ţarismului, moldovenii n-au avut nu numai teatrul în limba moldovenească, dar nici şcoli, nici cărţi în limba lor. Numai dictatura proletară, numai linia justă în chestia politicii naţionale leniniste, a putut crea un teatru moldovenesc.

Pe ziua de azi avem de acum un colectiv de actori sovietici moldoveneşti, care căpătând ştiinţele teatrale necesare, au înţeles şi sarcinile, care stau înaintea teatrului, şi dedându-se construcţiei teatrului sovietic moldovenesc, au devenit şi participanţi activi în construcţia socialismului.

În legătură cu dezvoltarea largă a cerinţelor culturale între masele largi muncitoare şi colhoznice, se va dezvolta şi mreja teatrelor moldoveneşti.

Trebuie de gătit dramaturgi, regizori, actori, critici de teatru şi în general lucrătorii teatrali cu ştiinţe teatrale.

Teatrul nostru se luptă contra parolei burgheze „artă pentru artă”. Fiecare actor ştie de acum, că el construieşte un teatru sovietic, că el ajută construirii socialismului prin teatru. Dar în privinţa adâncirii teoriei marxiste-leniniste în ştiinţele teatrale, ar trebui băgat mai multă seamă.

LIMBA

Limba moldovenească, care se găsea atâtea veacuri sub represia ţarismului şi a boierimii, n-a putut să se dezvolte, fiindcă moldovenii erau lipsiţi de orice viaţă culturală în limba lor. Limba a devenit coruptă, jargonizată şi săracă. Revoluţia din Octombrie, care a deşteptat popoarele din Uniunea sovietică la o viaţă nouă, le-a ridicat la o treaptă culturală mai înaltă, le-a tras în construcţie colosală a socialismului, a dat un imbold mare şi maselor muncitoare moldoveneşti spre o viaţă nouă, spre zidirea unei culturi socialiste, naţionale după forma ei.

Limba moldovenească este un factor puternic al realităţii noastre, adică, limba construcţiei socialiste a RASSM şi a mişcării revoluţionare din Basarabia şi România.

Acuma trece în Moldova Sovietică un proces de importanţă colosală – latinizarea scrisului moldovenesc.

Latinizarea scrisului moldovenesc nu trebuie de înţeles superficial, adică, că trecem de la alfabetul chirilic la alfabetul latin şi atâta tot. Latinizarea scrisului moldovenesc e un pas pentru ridicarea nivelului limbii la o treaptă mai înaltă.

Teatrul, care este un factor puternic de influenţă asupra omului, trebuie să devină şi factorul cel mai puternic în privinţa dezvoltării limbii moldoveneşti.

Aceasta înseamnă, că teatrul trebuie să stăpânească serios şi adânc limba. Aceasta înseamnă, că în procesul latinizării, scena teatrului moldovenesc trebuie să ajute nu numai din punctul de vedere al îmbogăţirii limbii, dar şi din punctul de vedere al pronunţării. La teatru, trebuie să ne învăţăm şi a vorbi. Englezii au avut dreptate, când spuneau, că ei au învăţat limba la Shakespeare, adică la teatru.
Aceasta se cere în primul rând de la actor, ca el să aibă în vedere toate acestea.

Actorul trebuie să lucreze serios şi adânc asupra limbii, asupra dicţiei, şi când va stăpâni toate acestea, vom putea spune, că teatrul nostru şi-a îndeplinit sarcina şi în domeniul latinizării.

DRAMATURGIA NOASTRĂ

Dezvoltarea teatrului moldovenesc este foarte strâns legată cu desfăşurarea dramaturgiei sovietice moldoveneşti. Dramaturgia sovietică moldovenească e încă foarte tânără. Prima piesă originală s-a ivit la noi în 1930 (S. Lehtţir – Codreanu). Şi chiar până în ultimul timp, dramaturgia a rămas la noi domeniul cel mai înapoiat.

Un început bun pentru crearea unei dramaturgii originale moldoveneşti a fost concursul pentru cea mai bună piesă de teatru, declarat de către Comisariatul de Instrucţii al RASSM, în 1933.

La concurs a fost reprezentat un număr de 14 piese originale ale scriitorilor şi dramaturgilor sovietici moldoveneşti. Şi măcar că concursul a dat rezultate favorabile (au fost premiate trei piese), totuşi, trebuie spus, că dramaturgia noastră, ca şi literatura noastră, rămâne încă în urmă de la viaţă…”
(S. Lehtțir în cartea Primul teatru moldovenesc de stat (Tiraspol, 1934).).

Avântul acesta n-a fost de lungă durată.

În 1937 autorul nostru avea să fie arestat, condamnat la moarte pe data de 10 octombrie 1937 și executat la 15 octombrie 1937.
La interogatoriile de la NKVD a fost schingiuit și obligat să recunoască că a trecut Nistrul fiind agent român. Și acțiunile lui în domeniul implementării alfabetului latin erau acțiuni conștiente îndreptate împotriva URSS.

Foarte judicioasă mi se pare aprecierea pe care o face criticul literar Mihai Cimpoi vizavi de scriitorii transnistreni:„ Scriitorii aceștia, în majoritatea lor exterminați de către regimul stalinist în 1937 sau mai târziu, au întreținut, prin sacrificiu, o viață literară dinamică sub semnul valorificării creatoare a folclorului și a luptei pentru revitalizarea limbii române și revenirea ei la alfabetul latin.”( O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. (București, 2002).

E un epigraf perfect pentru o operă viitoare Tragedia Transnistreană…

Notă: În imagini scene din spectacolul „Biruința” de Samuil Lehtțir.