Interviu

Primarul or. Ștefan-Vodă, Vladimir Popa: „Prima problemă cu care se confruntă oamenii de afaceri e birocrația”

Mai mult, birocrația, insuficiența forței calificate de muncă şi dobânzile prea mari la creditele bancare sunt motivele pentru care afacerile se dezvoltă încet şi, în special, în domeniul comerţului.

– Menționați anterior că ați început noul an cu bugetul aprobat, fără deficit, iar pentru 2014 bugetul localităţii prevede 10 milioane 705 mii de lei la venituri şi aceeaşi sumă la cheltuieli. Cum vor fi distribuiți banii?
– Într-adevăr, avem un buget fără deficit. Pentru învățământ vor fi alocate 5,5 mln. lei, reparația drumurilor și trotuarelor, amenajarea orașului – mai mult de un milion, cultura, sportul și diferite acțiuni pentru tineret – 1,5 mln. lei, iar restul merg la cheltuieli pentru întreținerea primăriei. Trebuie să precizez că pentru reparația curentă a drumurilor vor fi acordate 200 de mii din bugetul local. Reparaţia rețelelor electrice, de apă și de apeduct, dar şi a drumurilor sunt foarte prioritare pentru noi.

– În cadrul Strategiei de dezvoltare socio-economică a or. Ștefan-Vodă pe perioada anilor 2012-2016 este menționat că printre punctele slabe ale orașului sunt rata mare a emigrației, dar și o recesiune demografică considerabilă. Ce ar trebui să întreprindă autoritățile locale, dar și centrale pentru a reduce fluxul migrațional al oamenilor?
– Trebuie să existe o strategie de stat care ar întoarce moldovenii acasă. Oamenii trebuie motivați. De asemenea, este necesară deschiderea locurilor de muncă, de care, cu părere de rău, nu dispunem. Astfel încât dacă s-ar întoarce jumătate din cei plecați, să le putem spune că drumul lor este spre oficiul locurilor de muncă. În cei trei ani de activitate la primărie s-au deschis foarte multe întreprinderi și, respectiv, locuri de muncă, dar, din păcate, doar în sfera de servicii – magazine, piețe – și aproape de loc în producere. Drept urmare, odată cu venirea sezonului cald, cei care mai sunt merg la muncă peste hotare, preponderent în Ucraina și Rusia.

– Ați menționat că s-au deschis multe întreprinderi. În acest sens, cum ați caracteriza mediul de afaceri din oraș?
– Da, numărul întreprinderilor este în creștere, iar comparativ cu 2010, spre exemplu, a crescut cu 20%. Totuși, ca să deschizi o afacere, prima problemă cu care se confruntă oamenii e birocrația, apoi insuficiența forței calificate de muncă, dar și creditele oferite de instituțiile financiare, care nu sunt atât de accesibile pentru oameni.

– Sunt tineri care au lucrat peste hotare și își arată dorința de a deschide noi afaceri în oraşul Ştefan-Vodă?
– Din 2012 este deschis un incubator de afaceri, unde toți tinerii care vor să-și lanseze o afacere sau să se consulte pe marginea acestui subiect, pot veni la acest incubator. Totuși, precum am spus anterior, preponderent, tinerii deschid afaceri în comerț. Nu doresc să investească în mici businessuri care ar deservi spațiul locativ, sistemul de apeduct, de încălzire sau altele.

– Cât la sută din numărul populației este asigurată cu apă și canalizare?
– Cu apă potabilă sunt asigurați circa 98 la sută din locuitorii orașului. Iar dacă vorbim de sisteme de canalizare, atunci blocurile de locuit sunt asigurate sută la sută și 50 la sută din locuințele private. Încercăm să căutăm proiecte pentru a asigura toți oamenii cu sistem de canalizare.

– Tot în Strategie este menționată necesitatea construirii staţiei orăşeneşti de epurare a apelor reziduale. Ce anume vă împiedică să porniți un astfel de proiect?
– Avem o stație de epurare a apelor reziduale în prezent. A fost reparată, lărgită în 2007 și funcționează. Avem un oraș de 8000 de locuitori, cum ar fi dacă nu lucrează? În cazul în care am construi sistemul de canalizare și pentru sectorul privat, atunci ar trebui lărgită și reconstruită stația de epurare.

– Ce proiecte de dezvoltare ale orașului sunt în derulare în prezent?
– În 2011 am avut un proiect de 2 mln. lei pentru reparația acoperișului Grădiniței nr.3. În acest an este planificată reparația casei de cultură din oraș, pentru care este alocat un milion de lei, reparația str. Libertății, 31 August – un milion 20 de mii de lei, bani care vin de la bugetul de stat.

– Totuși, care este cea mai importantă problemă actuală din orașul Ștefan-Vodă?
– Ca în toate orașele din RM, infrastructura proastă e pe primul plan la capitolul probleme. Reabilitarea și reparația capitală a drumurilor și nu curentă, este foarte important pentru orașul Ștefan-Vodă. Ca să fiu mai specific, 50 la sută din drumuri și trotuare necesită reparație capitală.

– Pe site-ul Primăriei există secțiunea declarații de avere și proprietate, însă aceasta nu este completată. Când vor putea afla localnicii care sunt veniturile aleșilor?
– Vom afișa toarte declarațiile către 30 martie, precum prevede și legea, și vom completa informațiile necesare. De asemenea, am lărgit capacitatea site-ului ca să poată fi plasată un volum mai mare de informații.

– Cu ce vă mândriți în cei trei ani de mandat de primar?
– În primul rând, sunt mândru că am reabilitat Casa de cultură din oraș, pentru că toată viața noastră începe de la cultură. Era într-o stare de nedescris. Așadar, am reușit să instalăm încălzire autonomă, am reparat acoperișul, de unde curgea apă direct în bibliotecă, am schimbat uşile la intrare, dar şi unele ferestre. În prezent, avem un milion de lei de la bugetul de stat pentru reparația scaunelor, scenei, ferestrelor rămase. Sper că, până în al patrulea an de mandat, voi reuși să aduc Casa de cultură aşa cum ar trebui. De asemenea, am renovat grădiniţa de copii, am reparat capital trotuarele din centrul orașului, dar şi cele de acces spre grădiniţă, spital, care, atunci când ploua, trebuia să zbori, ca să ajungi unde-ți trebuie.

– Este or. Ştefan-Vodă înfrățit cu alte orașe?
– Din 2013 suntem înfrățiți cu orașul Roman, din România. Anul acesta, probabil vom extinde cooperarea, prin diferite proiecte de finanțare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *