Primii în Uniunea Europeană

Demult așteptam să scriu ceva frumos, ceva care să ne dea o senzație de mândrie că ne-am născut pe acest pământ, despre care în ultima perioadă am scris doar în termeni de ipocrizie, prostie și decepție. Cu atât mai mult îmi doream să fac asta în ajunul zilei noastre de independență, când parcă suntem înclinați să facem anumite totalizări, concluzii, să vorbim de bine și să sperăm. Și a venit ceva miraculos, ceva ca un cadou pentru noi toți în ajun de această sărbătoare a ființei noastre, care ne-a făcut pe toți liberi. A venit chiar din partea sportivilor mei dragi, dar și mai important din partea boxerilor la care țin cel mai mult.

În cadrul Campionatului Uniunii Europene la box, desfășurat în perioada 7-17 august 2014 în Sofia, Bulgaria, lotul național de box al R. Moldova s-a clasat pe locul întâi pe națiuni, cu șase medalii, devansând Franța (5 medalii), Bulgaria, Irlanda, Italia, Slovacia (cu câte 4 medalii), Georgia și Ungaria (cu 3 medalii) și Finlanda, Polonia, Spania, Anglia, Lituania (cu câte 1 medalie), într-un concurs la care au participat peste 120 de atleți din 23 de țări. Lotul nostru, condus de antrenorul principal Petru Caduc, asistat de Leonid Tomșa („Olimpia”, Chișinău), Gheorghe Bugneac (Școala de Înaltă Măiestrie Sportivă, Chișinău) și Maxim Certâhovțev (Tiraspol), a fost alcătuit din nouă sportivi: patru de la Grimăncăuți (V. Gojan, D. Gologoț, V. Belous și A. Zavatin), patru din Chișinău (V. Plotnic, V. Carapcevschi, P. Cebanu, V. Ialâmov) și un boxer din Tiraspol (A. Râșcan). Veaceslav Gojan și Alexandru Râșcan au câștigat medalia de aur, iar Dimitri Gologoț, Vasilii Belous, Victor Carapcevschi și Victor Ialâmov au cucerit medaliile de bronz.

Sunt mai multe lucruri importante de remarcat în acest context. În primul rând, datorită semnării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, sportivii noștri au beneficiat pentru prima oară în istoria noastră independentă de dreptul de a participa alături de restul statelor UE la această competiție. Prin urmare, echipa de box a R. Moldova a scris istorie la Sofia, fiind învingătoare pe națiuni într-o competiție la care a participat pentru prima oară. O țară semiexistentă, pseudo-independentă, cu grave probleme de identitate, dezbinată de diferiţi „patrioţi” care vor să ne ducă apocaliptic într-o dimensiune euro-asiatică, în condiţiile unui stat ocupat de o forţă străină, care întreţine un regim separatist la Tiraspol (şi influenţează politicile de la Chişinău), cu mii de cetăţeni împrăştiaţi prin toată lumea din cauza mizeriei, sărăciei şi lipsei de perspective în propria ţară, a dominat sportiv cele mai puternice echipe de box ale Europei, sfidând legile raționalului și demonstrând întregii lumi că talentul și performanța exceptează uneori de la legități. Presa internațională sportivă n-a contenit să aclame această performanță, remarcând că R. Moldova a obținut aur din chiar prima participare la Campionatul UE, consemnând în același timp că „echipa lor elitară este una din cele mai promițătoare de pe continentul european” (site-ul oficial AIBA).

În al doilea rând, doi dintre boxerii noștri, Veaceslav Gojan din Grimăncăuți și Alexandru Râșcan din Tiraspol au câștigat medaliile de aur, dominând autoritar în categoriile lor de greutate. Doar Moldova și Bulgaria, o țară cu mari tradiții pugilistice, au reușit să câștige două medalii de aur în acest concurs. Dacă rezultatul lui Gojan era undeva previzibil prin prisma performanțelor sale anterioare, el fiind deja Campion European (2011) și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), atunci performanța lui Râșcan este senzațională, mai ales că este a unui sportiv de la Tiraspol, care la fel ca și ceilalți sportivi moldoveni, a beneficiat de un drept obținut ca rezultat al procesului de integrare europeană. Mai mult decât atât, Râșcan n-ar fi devenit probabil niciodată campion dacă nu venea la Grimăncăuți, unde se cantonează echipa noastră națională și unde l-a avut ca sparring partener pe Gojan, o dovadă în plus că de la unitatea celor două entități, separate de prostia politică, avem doar de câștigat cu toții.

Nu mai puțin important este faptul că școala de box de la Grimăncăuți a demonstrat încă odată că este cel mai puternic centru de pregătire sportivă din R. Moldova, iar Petru Caduc și-a confirmat statutul de cel mai prolific antrenor autohton al momentului. Am scris și cu altă ocazie despre „Fenomenul Grimăncăuți”. Într-un sat de la nordul republicii în 23 de ani de independență s-a reușit o medalie de bronz obţinută de Vitalie Gruşac la JO de la Sidney (2000), performanţă repetată de Veceaslav Gojan la JO de la Beijing (2008), medalie de argint obţinută de O. Ţâcu şi V. Gruşac la Cupa Europei (1999) şi bronz obţinut la acelaşi concurs de O. Lesnic, locul doi obţinut de V. Gojan la Campionatul European din Permi, Rusia (2002), titlul de vicecampion mondial între studenţi obţinut de Mihail Munteanu în Astana (2005), medalie de bronz obţinută de Victor Cotiujanschi la Campionatul European din 2008, titlul de Campion European, câştigat formidabil de V. Gojan în 2011. Generatorul acestei performanțe, Petru Caduc, care în acele zile a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani, este esența acestui anturaj unic de sportivitate, capabil să devină nu doar centrul boxului moldovenesc, dar și un important centru al boxului european. Dacă putem să ne imaginăm că pe la Grimăncăuți s-au perindat cele mai bune loturi de box ale României, Germaniei, Ucrainei, Suediei, Marocului, Tunisului, Mongoliei sau Poloniei, vom înțelege cu adevărat dimensiunea de performanță pe care acest om a generat-o pentru țara sa.

Ce mi se pare la fel de remarcabil este faptul că medaliile boxerilor noștri au deja o largă reprezentanță geografică, alături de Grimăncăuți, premianți fiind doi boxeri din Chișinău și unul din Tiraspol. Dacă până recent grimăncăuțenii erau solitari în generarea performanței la nivel european și mondial, la acest campionat avem parte de o diversificare, care ne bucură în mod special, mai ales cea venită din partea cluburilor din capitală, unde boxul decăzuse evident într-o anumită perioadă. Este nu doar meritul antrenorilor Gh. Bugneac și L. Tomșa, dar și rezultatul lucrului de echipă realizat împreună cu Petru Caduc, pentru că înainte de toate, chiar dacă este o probă individuală, boxul a arătat un rar spirit colectiv întâlnit la moldoveni, impunându-se la Sofia ca o adevărată echipă națională.

La fel de important este faptul că sportivii noștri au obținut această performanță unică într-o probă olimpică, unde concurența este deosebit de mare din cauza implicațiilor de imagine pentru țările lumii, iar acest lucru este încurajator cu doi ani înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, care vor avea loc în anul 2016. Boxul rămâne unul din sporturile elitare ale republicii de la care avem mari așteptări pe pământ brazilian, mai ales că ne-a obișnuit cu ciclicitatea medaliilor la cea mai importantă competiție sportivă a planetei.

Am spus de mai multe ori și n-o să obosesc să repet, că sportul nostru, prin rezultatele sale, este cu mult de asupra performanţelor societăţii moldoveneşti, pentru că din mai multe puncte de vedere are propriile mecanisme de funcţionare şi reproducere. Pentru că sportivii se impun într-un domeniu al concurenței acerbe, dar care este marcat de meritocrație și mai ales de fair-play, care îi plasează în condiții egale de evoluție, chiar dacă condițiile în care generează performanța sportivă sunt departe de a stimula aceste rezultate. Rezultatele sportivilor noştri sunt un rezultat al talentului, muncii şi atitudinii acestora şi a antrenorilor lor, sunt performanţe de sacrificiu, obţinute prin sănătatea, timpul, uneori chiar nebunia celor care îl practică. De cele mai multe ori fără săli şi stadioane adecvate de antrenament, fără echipament, fără medicamentaţie, fără pregătire psihologică, fără bani, flămânzi şi îngheţaţi de frig în săli fără apă caldă, cu incertitudini dacă statul îţi va da sau nu bani pentru competiţiile pentru care te pregăteşti, cu remunerări ce întârzie ani de zile pentru medaliile obţinute la mondiale sau europene, performanțele sportivilor noștri se încăpățânează să se repete ciclic, parcă făcând în ciudă absenței statului în generarea acestor performanțe.

Boxerii la propriu și la figurat au spart pentru noi „o fereastră în Europa”, făcând chiar de la prima lor participare într-un concurs al statelor Uniunii Europene să facă cunoscut cine suntem, ce vrem și ce putem, iar faptul că s-au impus tocmai într-o astfel de competiție europeană este cu siguranță un semn al divinității că locul nostru este acolo, în Uniunea Europeană. Urmează să ne întrebăm noi, ca societate, dacă suntem capabili să întreținem această senzație de predestinare.