Internațional

Primul atac public al lui Băsescu la Constituţia rescrisă de Antonescu şi Ponta: “Riscăm să blocăm statul”

Avalanşa de critici prezidenţiale la adresa proiectului noii Constitiuţii a apărut la ceremonia de depunere a jurământului de cei trei noi judecători ai Curtii Constituţionale, la Palatul Cotroceni, în prezenţa lui Crin Antonescu, singurul căruia Traian Băsescu a evitat de altfel să îi strângă mâna în faţa camerelor de luat vederi.

Principalul reproş a fost acela că revizuirea nu ţine cont de rezultatul referendumului din 2009 – parlament unicameral cu maximum 300 de aleşi. Băsescu a acuzat însă şi amendamentul care ar limita căsătoria la relaţia dintre un bărbat şi o femeie, care a stârnit numeroase dispute. Mai mult, şeful statului a avertizat că va reacţiona, fără a prezica explict dacă va recurge, ca şi în 2012, la boicotarea referendumului de revizuire sau nu. "Cu certitudine voi reacţiona decent, în spiritul Constituţiei, dar vor reacţiona la neluarea în consideraţie a referendumului din 2009", a spus preşedintele.

Atacul indirect al lui Băsescu a fost înţeles de Antonescu drept "o obişnuinţă de a da mandat Curtţii Constituţionale. "Aşa a exercitat domnul Traian Băsescu mandatul de preşedinte. Dintr-o asemenea atitudine facem modificările ca să nu mai lase la bunul plac, la apucăturile preşedinţilor aceste lucruri. Băsescu vorbeşte după ureche", a răspuns Antonescu de la Parlament, plecând fulger din Palatul Cotroceni înaintea celorlalţi invitaţi la deremonie.

"Îngrijorările" lui Băsescu

Primul a deschis discuţia preşedintele. "În mâinile CCR va fi noua Constituţie a României. Nu preget să menţionez că în momentul de faţă Constituţia României şi-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul motiv ar fi fost acela de a răspiunde votului de la referendum. Azi se elaborează o nouă Constituţie care începe să nu mai semene a legea legilor pentru că intră în detalii, iese si principiile generale ale unei Constituţii", s-a delimitat Băsescu de primele modificări aduse săptămâna trecută în Parlament în comisia lui Antonescu.

De altfel, cu preşedintele Senatului la un metri distanţă, Băsescu s-a plâns că "ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului", cu argumentul că are "obligaţia de a spune ce gândeşte în faţa judecătorilor CCR". "Revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului. Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum. Nu ştim unde vrem să ajungem exact. Proiectul actual nu înseamnă simplificarea statului, ci complicarea lui", a adăugat şeful statului.

Principala sa nemulţumire declarată: ignorarea rezultatului referendumului din 2009. "Am şi o altă îngrijorare: dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj. Este una din marile mele îngrijorări. Cu certitudine voi reacţiona decent, în spiritul Constituţiei, dar vor reacţiona la neluarea în consideraţie a referendumului din 2009", a avertizat Traian Băsescu, cel care anul trecut a cerut electoratului său să nu iasă la referendumul de demitere, în semn de boicot.

Preşedintele a făcut însă câteva referiri critice şi la proiectul regionalizării care ar urma să fie puse în practică pornind de la modificarea constituţională. "Acuma, regionalizarea nu pare a duce la simplificarea statului, ci la crearea unor etaje intermediare, la o nouă birocraţie", consideră preşedintele.

Replica lui Antonescu: "Băsescu vorbeşte după ureche"

Răspunsul lui Antonescu a venit mai târziu, din Parlament. Preşedintele Senatului a plecat de la Cotroceni în grabă, fără comentarii, fiind primul care a ieşit pe uşă, înainte de obişnuitele discuţii informale dintre invitaţi de după ceremonie.

"A fost nepotrivit ca la această ceremonie să vorbească despre aşa ceva. Explicaţia pe care o găsesc acestei nepotriviri este în obişnuinţa preşedintelui de a dea mandate Curţii Constituţionale. Constituţia nu va fi stufoasă, nu se extinde, există foarte puţine articole care se adaugă", a spus Antonescu.

Disputa Băsescu- Antonescu s-a consumat la scurt timp după ce Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au depus jurământul de judecători ai Curţii Constituţionale. Plecat în Germania, premierul Victor Ponta a lipsit de la ceremonie.

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost numiţi pentru un mandat de nouă ani şi îi înlocuiesc de astăzi pe Asapazia Cojocaru, Ion Predescu şi Acsite Gaspar cărora Traian Băsescu le-a mulţumit, făcând aluzie şi la criza politică din vara lui 2012.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *