Sport

Primul titlu de campion mondial la taekwon-do ITF

Mai mult de 500 de sportivi din peste 80 de tari s-au reunit recent la Sankt Petersburg (Rusia), orasul care a gazduit editia ordinara a Campionatului Mondial de taekwon-do, versiunea ITF. Printre concurenti a fost prezenta si o selectionata a R. Moldova, care, din varii motive, s-a prezentat cu un lot mai restrans de participanti, sapte la numar (sase sportivi si un antrenor).

Programul competitional a inclus evoluari la cinci compartimente: lupte individuale si pe echipe, exercitii formale individuale si pe echipe, spargeri in forta, de asemenea, individuale si pe echipe, precum si compartimentul tehnici speciale. Desi nu au impresionat prin numarul de concurenti, moldovenii s-au remarcat la capitolul performante. Astfel, Vitalie Porcescu a devenit campion mondial la proba de spargeri in forta individual.

In posesia medaliei de argint a intrat Maxim Bolotov care a evoluat in concursul de lupte individuale, categoria absoluta de greutate de 85 kg. In aceeasi proba, dar la categoria de pana la 78 kg, Diego Popa s-a clasat pe locul trei, reusind un rezultat promitator si in proba exercitii formale 3 dan, in care s-a pozitionat pe treapta a patra. Un rezultat similar a obtinut si Andrei Diomin care a evoluat la proba de exercitii formale 1 dan.

Conationalii nostri s-au remarcat si in turneul pe echipe. La proba de lupte, selectionata R. Moldova s-a clasat pe locul patru, confruntandu-se in sferturile de finala cu reprezentativa Federatiei Ruse, care ulterior a devenit campioana mondiala.
In clasamentul general pe natiuni, reprezentativa „tricolorilor” s-a clasat pe prestigiosul loc sapte.Din lot au mai facut parte Alexandru Popa si Oleg Zdragus, selectionata avandu-l antrenor pe Daniel Diug. Presedinte al Federatiei republicane de taekwon-do este omul de afaceri Gabriel Stati.

 

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *