În primul rând, este de remarcat tentativa de a institui un nou canal de discuţii dintre Chişinău şi Tiraspol – la nivelul noului preşedinte al Republicii Moldova şi al noului lider de la Tiraspol. Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au avut o primă întâlnire şi, judecând după poziția și mesajele Preşedinţiei, înţelegem că noul şef al statului afişează o doză de optimism în privința avansării pe calea reglementării diferendului transnistrean.
Dar optimismul său a fost temperat de unii reprezentanţi ai coaliţiei majoritare de guvernământ, care consideră că orice înţelegere privind problema transnistreană trebuie să aibă loc în cadrul formatului de negocieri „5+2”, la care Igor Dodon nu este parte. Într-un fel, coaliţia majoritară i-a dat de înţeles noului preşedinte că el se poate vedea, ori de câte ori doreşte, cu Vadim Krasnoselski, dar aceste întâlniri vor fi mai degrabă artificii de imagine decât acţiuni concrete ce ar putea contribui real la soluționarea conflictului transnistrean.
Al doilea aspect vizează comportamentul noului lider de la Tiraspol. Chiar dacă a acceptat o întrevedere cu Igor Dodon, ulterior acesta a avut câteva acţiuni/declaraţii, care dau de gândit referitor la scopurile sale. Astfel, el a declarat că Transnistria își va deschide propria reprezentanţă la Moscova, ceea ce va constitui un pas serios în tendința Tiraspolului de a-şi oficializa într-un fel relaţiile cu Kremlinul (şi aici rămâne de văzut reacţia cu care va veni Rusia la această intenţie). De asemenea, noul lider de la Tiraspol a declarat deschis că se va opune tentativelor de evacuare a trupelor ruse din Transnistria, ameninţând că în acest caz regiunea va ajunge din nou „un punct fierbinte” pe harta Europei. Aceste afirmaţii, dincolo de aspectul lor electoral şi propagandistic, vorbesc şi despre faptul că, odată cu schimbarea liderului de la Tiraspol, condiţiile de soluţionare a problemei transnistrene nu au devenit deloc mai bune.
Al treilea aspect la care aş vrea să fac trimitere este precedentul ce se încearcă a fi creat la nivel internaţional, privind aplicarea unui mecanism ce va conduce la integritatea teritorială a Ciprului. Cu implicarea directă a ONU, UE, a altor actori internaţionali, recent, la Geneva s-a desfășurat o conferinţă care lăsase impresia că au apărut premizele unui punct de pornire pentru reunificarea Ciprului. Chiar dacă în ultimul moment rezultatul nu a fost cel aşteptat, totuşi, conferinţa de la Geneva a generat un optimism oarecare și unele speranțe că nu doar problema Ciprului poate fi soluţionată, ci şi alte probleme din Europa ce ţin de integritatea teritorială a ţărilor.
Nu ştiu care va fi formula finală de soluţionare a problemei Ciprului şi dacă în general se va ajunge la o soluţie, dar, cel mai probabil, acest concept nu va fi unul favorabil R. Moldova. Or, până acum s-a discutat despre soluţionarea problemei Ciprului prin federalizare, formulă total inacceptabilă pentru R. Moldova. De aceea, dacă şi va fi identificată o soluţie pentru Cipru, noi va trebui să o abordăm cu mare prudenţă, preluând doar elementele ce ne convin şi care corespund Constituţiei. De exemplu, am putea lua drept precedent rolul jucat de UE în rezolvarea acestei chestiuni şi, eventual, solicita modificarea statutului UE în procesul de reglementare a problemei transnistrene, chiar dacă R. Moldova, spre deosebire de Cipru, nu face parte și nu are teritoriu în Uniunea Europeană. Sau, am putea examina o posibilă implicare a ONU pe segmentul transnistrean, dacă rolul acestei organizaţii se va dovedi a fi unul decisiv în procesul de soluţionare a problemei Ciprului. Evident, se vor găsi şi alte exemple ce le-ar putea prelua R. Moldova de la Cipru, numai nu formula de federalizare.
Al patrulea aspect la care aş vrea să mă refer este că, de la 1 ianuarie 2017, OSCE are un nou preşedinte în exerciţiu – Austria. Judecând după unele declaraţii făcute anterior, această ţară intenţionează să continue politica promovată de precedentul preşedinte în exerciţiu al OSCE – Germania. Preşedinţia germană a fost destul de pragmatică şi de insistentă pe dimensiunea transnistreană, iar spre finalul mandatului său se vorbea în termeni oficiali despre o nouă abordare a chestiunii cu care ar urna să vină Chişinăul în scurt timp şi care ar putea deveni parte a unei agende internaţionale mai ample. Dacă această atitudine va găsi o continuitate pe timpul preşedinţiei austriece a OSCE, nu este exclus să asistăm la unele schimbări ce vor contribui la reglementarea diferendului transnistrean.
Așadar, cu titlu de concluzie, vom constata că există cel puțin patru circumstanţe noi legate, direct sau indirect, de problema transnistreană. Acest fapt constituie un motiv serios pentru a afirma că în anul 2017, în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, ar putea surveni schimbări. Că vor fi spre bine sau spre rău, o vom vedea pe parcurs.
Veaceslav Untilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
