Criza

Procuratura „europeană” din Chișinău anunță că au mai descoperit niște fraude bancare comise 8 ani în urmă de Șor

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală, cu remiterea în judecată, a unui nou episod al fraudei bancare, care vizează 27 credite nerambursate Băncii de Economii, în 2014, în sumă de peste 10 miliarde lei.

Pe dosarul în care s-a dispus trimiterea în judecată sunt doi învinuiți, care în perioada infracțională erau angajați ai întreprinderilor care fac parte din holdingul Șor.

Faptele de care aceștia sunt învinuiți țin de racolarea persoanelor cu probleme financiare, care în schimbul unor sume de bani erau determinați să devină conducători ai unor companii. Anterior, companiile vizate au fost create sau preluate anume pentru scopul obținerii frauduloase a creditelor și însușirii lor ulterioare.

Astfel, în 2014 cei doi au racolat patru persoane. Pe numele acestor persoane au fost înregistrate patru întreprinderi, care în mod fraudulos au obținut de la Banca de Economii creditele bancare vizate. Ulterior, banii au fost transferați unor companii nerezidente care aveau deschise conturi bancare peste hotarele Republicii Moldova, sub pretextul achitării în avans a diverselor servicii și procurări de mărfuri. Ca ultimă etapă a infracțiunii, banii au fost însușiți de membrii organizației criminale.

Suplimentar la faptele de escrocherie, unul din învinuiți a fost cercetat inclusiv pentru oferirea remunerării bănești unui martor în scopul de a-l determina să depună declarații mincinoase, în cadrul procesului penal.

Pe parcursul urmăririi penale, cei doi nu și-au recunoscut vinovăția pentru complicitate la escrocheria și spălarea de bani incriminate, care au fost comise în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Pentru faptele comise de către învinuiți, legea prevede pedeapsa închisoarea de până la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani. Conform prevederilor legale, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *