Economie

Produse ecologice… doar pe etichetă

În acelaşi timp, câţi şi-au pus întrebarea dacă logoul „Produs ecologic” garantează calitatea acestuia? În Ucraina, de exemplu, de unde R. Moldova importă fulgi de ovăz „ecologici”, nu a fost aprobat niciun regulament care ar stabili caracteristicile unei roşii, castravete sau unui spic de ovăz cu adevărat natural. Potrivit specialiştilor, fiecare produs natural importat în ţara noastră ar avea nevoie de un certificat de conformitate.

Gheorghe Jigău, directorul Organismului de Inspecţie şi Certificare a Produselor Agroalimentare Ecologice CRPA „Inspect”, a declarat că majoritatea produselor de origine vegetală de pe rafturile magazinelor noastre nu mai pot fi considerate naturale pentru că sunt obţinute prin administrarea de fertilizanţi minerali şi produselor de uz fitosanitar. „Substanţele menţionate afectează nu numai produsele, ci şi solul. Or, dacă e vorba de produs ecologic, atare produs poate fi asigurat numai de un sol sănătos”, a menţionat directorul CRPA „Inspect”.

Potrivit lui, produsele ecologice trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate la cerinţele Regulamentului nr. 834/2007 al Consiliului Europei, din 28 iunie 2007, privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de documente conforme legislaţiei naţionale. „În magazinele noastre se vând produse ecologice importate. Majoritatea acestora nu au certificare de conformitate, eliberate de unul din cele trei organisme de inspecţie şi certificare ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA)”, a spus Gheorghe Jigău. „Deseori văd pe piaţă alimente pe care este scris „Produs ecologic”, dar care nefiind însoţit de certificatul menţionat mai sus, categoric nu poate fi considerat produs ecologic. Am cumpărat recent castraveţi şi roşii de la piaţă, fiind asigurat că sunt moldoveneşti. În realitate, castraveţii aveau un gust amărui pe care nu l-am mai simţit niciodată. Mai mult, după ce i-am ţinut în frigider, suprafaţa acestora s-a acoperit cu o substanţă grasă. Când i-am procurat, nu erau aşa. Nici nu am idee cu ce au fost trataţi…”, a afirmat Gheorghe Jigău, menţionând că atât timp cât încă nu este utilizată marca naţională a RM, acolo unde se vând produse ecologice trebuie să stea afişată copia certificatului de conformitate.

Produse „ecologice” din Ucraina

„Pe piaţa republici se vând produse ecologice din Ucraina, ţară în care încă nu este adoptată legea privind producţia agroalimentară ecologică cu atât mai mult marca produselor ecologice. Şi atunci, cât de ecologic este produsul ucrainean, pe al cărui ambalaj scrie că este ecologic? De către cine este verificat şi reglementat?”, se întreabă Gheorghe Jigău.

Iurie Senic, şeful Serviciului producţie ecologică şi produse de origine din cadrul MAIA, ne-a explicat că agentul economic care intenţionează să importe produse agroalimentare ecologice pe teritoriul R. Moldova trebuie să obţină o autorizaţie. „Autorizaţia este eliberată de MAIA conform Legii nr. 115, din 09.06.2005, cu privire la producţia agroalimentară ecologică. Importatorul trebuie să prezinte cel puţin certificatul de conformitate al acestor produse eliberat de organismul de inspecţie şi certificare al exportatorului”, ne-a spus Iurie Senic.

Potrivit reprezentantului Ministerului Agriculturii, Legea cu privire la producţia agroalimentară ecologică a Ucrainei a ajuns în Rada ucraineană, dar nu a fost încă examinată. Printre produsele numite ecologice şi importate din Ucraina se numără cerealele şi unele fructe.

Guvernul trebuie să aprobe regulile de aplicare ale mărcii naţionale

„În ţara noastră avem o gamă nu prea bogată de produse ecologice vegetale şi animale. La Chişinău există câteva magazine care vând produse ecologice: lapte, brânză, caşcaval, chefir şi iaurt. Mai avem cartofi, morcov, sfeclă roşie, mere, ridiche de lună, usturoi, ceapă, toate ecologice”, ne-a spus şeful Serviciului de producţie ecologică.

„Marca naţională „Agricultură Ecologică – Republica Moldova” este înregistrată şi recunoscută de 16 ţări din UE. Până la sfârşitul lunii, Guvernul trebuie să emită o hotărâre cu privire la regulile de aplicare a acesteia. Ulterior, marca va fi aplicată pe fiecare etichetă a produselor, iar pe cele importate va fi păstrat logoul Uniunii Europene”, a conchis Iurie Senic.

Grigore Caţer, şeful Direcţiei control produse alimentare şi servicii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor

Produsele ecologice, care se mai numesc organice, sunt foarte rare în magazinele noastre. Puţini cumpărători ştiu ce înseamnă un produs ecologic, aşa că unii producători îşi numesc produsele ecologice fără ca acestea să fie sută la sută naturale. Produsele ecologice trebuie să fie însoţite de documente. Ele sunt mai scumpe şi, din acest motiv, nu prea căutate.

Pentru a obţine un produs ecologic este nevoie ca tehnologia de cultivare şi creştere a acestora să fie monitorizată minimum doi ani. Nu am avut plângeri care să ne anunţe că produsele declarate ecologice nu sunt conforme. Toate produsele preambalate, inclusiv de import, trebuie să fie etichetate. Trebuie să se vadă clar cine este importator şi producător, iar denumirea produsului trebuie să corespundă cu specia şi varietatea acestuia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *