Propun o Zi de doliu basarabean

Aş vrea ca aceste rânduri să fie citite, în primul rând, de domnii Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al R. Moldova, Vlad Filat, prim-ministru al R. Moldova, şi Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău.

Aflând despre crearea Comisiei de condamnare a comunismului, m-am bucurat că, în sfârşit, va fi abordată serios această problemă. Acum, când se vor examina dosarele secrete din arhivele Securităţii şi MAI, vor ieşi la suprafaţă criminalii, vinovaţi de genocidul comis asupra populaţiei basarabene. Asta a dorit-o mult ex-preşedintele Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai Armatei Române, regretatul Gheorghe Ghimpu, cu care am lucrat cot la cot. Peste vreo cinci ani, duşmanii i-au organizat lui Gheorghe un accident rutier fatal, în timp ce mergea la nordul republicii să le ducă veteranilor de război ai Armatei Române costumele şi medaliile pe care le primiserăm din România.

Văzând că fostul partid al lui Gheorghe Ghimpu nu mai funcţionează, un grup de deportaţi a solicitat crearea Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova care, la 18 ianuarie 2001, a fost înregistrată de Ministerul Justiţiei. Azi, ea întruneşte în mun. Chişinău peste 1.700 de membri. Ani la rând, prin diverse acţiuni, am solicitat guvernării ca persoanele deportate, deţinute politic şi, ulterior, reabilitate să fie egalate în drepturi cu veteranii de război, care beneficiază de unele înlesniri, dar nu am avut nicio susţinere de la stat.

Noi nu am rămas atât de mulţi în viaţă. Părinţii demult au decedat, alţii au fost împuşcaţi în gulagurile siberiene. Noi, copiii care am trecut prin calvarul deportărilor, avem vârste între 60-90 de ani. Nu ne-a mai rămas mult de trăit, dar Legea nr. 1225-XII din 08.12.92 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice se modifică şi se tot modifică. Probabil, modificarea va dura până nu va mai rămânea nimeni dintre noi în viaţă…

Am fost permanent nedreptăţiţi. Guvernarea comunistă n-a reacţionat la cererile noastre de a ne restitui valoarea bunurilor confiscate de la părinţii şi buneii noştri. Zeci de ani căutăm dreptatea în instanţele judecătoreşti, umblând pe drumuri vara şi iarna. De la prima instanţă – la Curtea de Apel, apoi iarăşi la prima, după care – la Curtea Supremă, de unde din nou te întorc la prima instanţă… Înţelegem: la moment nu sunt bani în buget, dar există alte posibilităţi. Am prezentat la Comisia parlamentară o propunere. Ce va face Comisia, nu ştiu.

Scoaterea de la secret a dosarelor va da posibilitatea de a afla persoanele implicate în genocidul comis asupra poporului nostru. Mulţi dintre urmaşii celor care au participat activ la deportări, la organizarea foametei şi a altor fărădelegi ocupă azi funcţii importante în organele de stat. Toţi ştim că surceaua nu sare departe de la trunchi, ce iese din pisică tot şoareci prinde sau că sângele apă nu se face…

Până în prezent, nu avem un monument în memoria celor împuşcaţi, maltrataţi în gulagurile siberiene. Anul trecut, am comemorat 60 de ani de la al doilea val al deportărilor (6 iulie 1949), iar peste un an vom marca 70 de ani de la primul val de deportări (13 iunie 1941), când au fost arestaţi toţi intelectualii basarabeni – primari, profesori, preoţi, deputaţi şi demnitari cu funcţii înalte. Nu sunt de acord cu Comisia de concurs pentru elaborarea compoziţiei sculpturale cu denumirea „În memoria victimelor regimului stalinist”. Nu Stalin a făcut deportările în Basarabia, ci comuniştii, care erau atunci la guvernare, lachei ca Nicolae Covali, prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova, Iosif Mordoveţ, şeful KGB din RSSM, şi alţii… Consider că inscripţia de pe viitorul monument trebuie să fie „În memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie”. Cu părere de rău, printre cele 22 de persoane ale comisiei în cauză au fost incluse doar două persoane din rândurile deportaţilor.
În plus, solicit instituţiilor principale ale statului ca una din zilele deportărilor (13 iunie sau 6 iulie) să fie proclamată drept Zi de doliu basarabean.