Pușăriile cresc „hoţi în lege”?

„Statul nu a luptat niciodată cu criminalii…”

Vitalie Mocan-Czine (foto) conduce în prezent organizaţia GENAVAVITA, care are drept scop reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi, prin oferirea locurilor de muncă, promovarea unui mod de viaţă sănătos, prevenirea infracţiunilor şi informarea tinerilor. Povestea lui pare incredibilă, dar e adevărată. La 14 ani a fugit de acasă şi a fost atras în lumea criminală. La 17 ani a fost închis pentru furt. Cu puţin timp înainte de a-şi încheia pedeapsa, a mai comis o infracţiune, cum zice el, „sub influenţa grupărilor criminale care existau printre cei aflaţi în penitenciar”. Astfel, i s-a prelungit termenul de detenţie până la zece ani. Avea 27 de ani când a fost eliberat. Îşi aminteşte şi acum de acea zi, când la poarta penitenciarului îl aştepta… Ion Guşan, alias Patron, unul dintre cei mai mari „hoţi în lege” din R. Moldova (apropo, în prezent dat în căutare de INTERPOL). „N-am avut încotro şi am acceptat propunerea lui de a lucra pentru el timp de trei ani de zile”. Doar părinţii şi credinţa l-au ajutat, spune Vitalie, ca la un moment dat să iasă din lumea criminală, deşi nu cunoaşte pe nimeni care să fi ieşit din acest „cerc vicios”.

– În ce măsură autorităţile statului se fac vinovate de creşterea noilor generaţii de criminali?

– În primul rând, în R. Moldova este o ruşine să te adresezi la poliţie, iar în penitenciare, la momentul actual, nu ţi se ia doar libertatea, ci toate drepturile. Statul înfiltrează oamenii lui în grupările criminale, însă pentru a se integra, aşa-numiţii poliţişti uneori pot să comită şi crime. Statul nu luptă cu criminalii, deoarece este un sistem profitabil, de aici se hrăneşte poliţia, procuratura, judecătoria şi avocaţii. Tânărul care a intrat în penitenciar nu mai poate să iasă om de acolo, e imposibil, el iese şi trăieşte după regulile lumii criminale. Şi toată lumea criminală din R. Moldova se supune „hoţilor în lege” care se află în Rusia. E o bombă atomică. Lunar, de la fiecare penitenciar din R. Moldova se strâng cel puţin 50.000 de lei, bani care pleacă la Moscova. Crima organizată e condusă din Rusia şi e aşa de puternică, încât voi nici nu vă puteţi imagina. Ruşii pot face diversiuni aici, au oamenii lor.

– Am putea spune că tu acum te-ai întors împotriva „hoţilor în lege”, împotriva lui Patron?

– Eu vreau doar să le ofer oamenilor posibilitatea să aleagă, după ce ies din închisoare, între „hoţii în lege” şi un loc de muncă modest. Problema este că statul nu are grijă de deţinuţi după ce acestora le expiră termenul de pedeapsă. Vreau doar ca oamenii să înţeleagă ce se întâmplă acolo. Eu am înţeles foarte greu că fac parte dintr-un sistem. Şi dacă statul este indiferent, eu nu sunt, deoarece cunosc legile „hoţilor în lege”.

– Cum am putea scăpa de acest sistem despre care pretinzi că ar fabrica „hoţi în lege”?

– Soluţia ar fi ca, în penitenciare, tinerii care fac deja parte din sistem să fie izolaţi de cei noi, să fie separată o lume de alta. Trebuie să se formeze un mecanism care să lucreze împotriva sistemului existent în închisoare. Spre exemplu, nu există sat fără deţinuţi, astfel, în fiecare regiune există patru-şase oameni care ştiu tot ce se întâmplă în zonă şi duc informaţia de colo-colo. Ei sunt sătui de toate manevrele acestea, dar nu au încotro, mai ales când după aflarea în detenţie se pomenesc că nu au nici casă şi nici ce mânca. Aceşti oameni trebuie să fie siguri că, atunci când vor ieşi din închisoare, vor putea alege între a deveni „hoţ în lege” şi a duce o viaţă ca toţi oamenii. Mă gândesc să fac un program şi să merg prin toată ţara, să împart broşuri oamenilor şi să le explic ce îi aşteaptă în închisoare. Am încercat să merg şi în penitenciare, dar nu mă lasă să intru…

„În închisoare sunt mai mulţi bani ca la libertate”

Cel de-al doilea interlocutor al nostru este un fost deţinut, eliberat recent, după 21 de ani petrecuţi în penitenciare. A insistat să-şi păstreze anonimatul din mai multe considerente, principalul fiind că în prezent lucrează pentru Makena, pe numele real Vladimir Moscalciuc, un alt mare „hoţ în lege” din Moldova, aflat acum la puşcărie. Interlocutorul nostru susţine că în închisoare se fac mai mulţi bani decât la libertate. „Până în 2003-2004, în închisoare se aduceau mai mulţi bani de la libertate. Acum însă, „zăk” din „zăk” scoate bani (deţinut din deţinut – n.n.). Ţi se dă de înţeles că trebuie să joci în cărţi şi pierzi. Dacă se mai află că ai părinţi sau rude în străinătate, se trece deja la şantaj”.

Duşmani pe viaţă sunt pentru el „musorii”, cum îi numeşte pe poliţişti, cei care l-au reţinut pentru mai multe furturi şi crime. Pentru el, gardienii din închisoare şi poliţiştii din stradă se clasifică în „murdari” şi „curaţi”. „Întotdeauna un poliţist curat va fi înmormântat într-un sicriu curat, iar un poliţist murdar – într-un sicriu murdar”, mai spune el. „Curat” pentru el este un poliţist care nu-i împiedică pe criminali să activeze, iar „murdar” este cel care intră pe teritoriul criminalului, fie ca să descopere crime şi să bage la dubă infractorii, fie ca o concurenţă pe piaţa mafiotă.

Dacă ar avea puterea să schimbe ceva în penitenciarele din R. Moldova, ar cere ca deţinuţii „să nu mai fie bătuţi de grăniceri”, iar administraţia penitenciarelor „să nu mai pună banii în buzunar, ci să le dea deţinuţilor mâncarea pe care o trec în raport”. El afirmă că, timp de 21 de ani cât a stat închis, a mâncat de la penitenciar doar pâinea şi zahărul, restul a primit de la libertate. Când a ieşit însă din închisoare a lăsat în celulă un televizor cu plasmă şi o reparaţie modernă…
Nu are familie, nu are casă. Regretă tot ce a făcut, deşi conştientizează că e prea târziu pentru regrete.

Un fel de concluzie…

S-ar putea ca dezvăluirile celor doi foşti deţinuţi să pară rupte de realitate, numai că, din păcate, ele rezonează cu ceea ce vedem că se întâmplă adesea „la libertate”. O confirmare a faptului că activităţile poliţiştilor se întrepătrund cu cele ale lumii criminale este şi crima de săptămâna curentă, când un fost poliţist a fost omorât, se presupune, tot în urma unor reglări de conturi. Se pare că sistemul descris de cei doi interlocutori ai noştri încă mai funcţionează. În ce măsură penitenciarele – sau poate şi alte structuri – sunt vinovate de întreţinerea unui astfel de sistem? E o întrebare care necesită un răspuns imperativ.

23 septembrie 2011, ARHIVA TIMPUL