Putin avertizează Washingtonul: Rusia NU poate fi „șantajată” cu sancțiuni

Adoptând o linie dură în ajunul discuțiilor cu președintele ucrainean Petro Poroșenko la Milano, Putin a spus că sancțiunile impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană în legătură cu rolul Moscovei în criză împiedică măsurile de pace. "Sperăm că partenerii noștri își vor da seama de iresponsabilitatea încercărilor de a șantaja Rusia, își vor aminti de riscurile că altercația între puterile nucleare majore expune stabilitatea strategică", a declarat el pentru ziarul sârbesc Politika înaintea unei scurte vizite joi la Belgrad.
"Din partea noastră, noi suntem gata să dezvoltăm o cooperare constructivă pe principii de egalitate și luarea în considerare reală a intereselor reciproce", a adăugat el.
Putin, care și-a intensificat retorica antioccidentală în timpul crizei, a avertizat în august că forțele armate ruse, susținute de arsenalul lor nuclear, sunt gata la orice agresiune și că puterile străine nu ar trebui "să se pună cu noi", amintește Reuters.
Reamintim că, relațiile dintre Moscova și Washington au coborât la un nivel de post-Războiul Rece după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea și sprijinul acordat separatiștilor proruși din estul Ucrainei, deși Moscova neagă că le trimite trupe și arme.
Moscova afirmă că Occidentul a fost în spatele îndepărtării președintelui prorus al Ucrainei în luna februarie și că alipirea Crimeii a fost justificată după ce ea a votat cu o majoritate covârșitoare să se alăture Rusiei.
Sancțiunile au agravat problemele economice ale Rusiei, cu inflația ajungând la o rată anuală de aproape 8%, căderea bruscă a rublei în acest an și scurgerea de capital atingând 75 miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2014, amintește Reuters. "Încercările de a face presiuni asupra Rusiei prin intermediul unor măsuri unilaterale restrictive și nelegitime nu ne conduc spre o rezolvare și complică dialogul", a mai avertizat Putin.
sursa: agerpres.ro