Internațional

Putin, Witkoff şi Kushner n-au ajuns la „compromis”

Reuniunea de cinci ore dintre emisarul american Steve Witkoff şi preşedintele rus Vladimir Putin, desfăşurată marţi la Kremlin, nu a dus la niciun compromis privind teritoriile ocupate din Ucraina, a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov. 

Întâlnirea a avut ca scop discutarea unui plan american pentru încheierea Războiului din Ucraina.

Discuții „utile şi constructive”, dar fără acord final

Deşi ambele părţi au descris discuţiile drept „utile”, „constructive” şi „semnificative”, Uşakov a recunoscut că „rămâne încă multă muncă de făcut”.

„O soluţie de compromis în problema teritorială nu a fost găsită încă”, a declarat el, adăugând că partea americană şi-a prezentat propriile propuneri.

Kirill Dmitriev, emisarul rus pentru probleme economice internaţionale, a catalogat întâlnirea drept „productivă”. Totuşi, oficialii ruşi au subliniat caracterul confidenţial al negocierilor, fără a dezvălui conţinutul acestora.

Witkoff şi Kushner, trimişii lui Trump

Steve Witkoff, însoţit de Jared Kushner, ginerele fostului preşedinte american Donald Trump, a sosit marţi la Moscova pentru discuţii cu liderul rus. Uşakov a precizat că Vladimir Putin „le-a cerut să-i transmită un anumit număr de semnale politice importante lui Donald Trump”.

„Reprezentanţii americani se vor întoarce în Statele Unite, îi vor prezenta concluziile lor lui Trump şi ne vor contacta din nou”, a spus consilierul rus.

Rezultatele întâlnirii vor fi prezentate Casei Albe înaintea unui viitor contact între cele două părţi.

Zelenski: „Vrem sfârşitul războiului, nu doar o pauză”

La Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că urmăreşte îndeaproape rezultatele negocierilor de la Moscova.

„Eu cred că viitorul şi următoarele etape depind de aceste semnale, indiferent care sunt ele”, a spus el, insistând că Ucraina doreşte „sfârşitul războiului şi nu doar o pauză” în lupte.

Zelenski a adăugat că emisarii americani trimişi la Moscova „vor să ne facă o prezentare imediat după reuniune”.

Putin avertizează Europa

Înaintea întâlnirii, Vladimir Putin a lansat noi ameninţări la adresa Europei.

„Nu avem intenţia să intrăm în război cu Europa, dar dacă Europa îl vrea şi începe, noi suntem pregătiţi încă de-acum”, a declarat el, acuzând statele europene că „vor să împiedice eforturile americane în vederea încheierii Războiului din Ucraina”.

„Ei nu au un program de pace, ei sunt de partea războiului”, a adăugat preşedintele rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *