După ce se boceşte că „Moldova ruptă în bucăţi fierbe din capăt în capăt”, şi mai să se ia la bătaie sat cu sat, mahala cu mahala, casă cu casă, tot el ştie şi de ce: „De un an şi ceva întreaga lume urmăreşte oarecum crucită scena politică a Moldovei. Un spectacol jalnic care nu mai este nici de plâns, nici de râs. Deci, iată unde-i buba, în Alianţă. Cât erau comuniştii la putere, totul mergea strună, Moldova era unită şi noi toţi trăiam ca fraţii…”.
Pe la poalele articolului, Druţă ne dă şi un sfat (cum altfel?) „Dacă îi vedeţi alături pe cei care citesc mai bine decât voi zodiile neamului (aici se are în vedere în primul rând pe sine), cedaţi din ambiţiile voastre, alăturaţi-vă şi mergeţi la vot împreună, solidari. Casa cutare votează împreună, mahalaua cutare merge împreună, satul cutare a hotărât că uite aşa va fi mai bine…”.
E greu de spus în câteva cuvinte câtă demagogie, făţărnicie şi duplicitate conţin aceste îndemnuri. În primul rând, „apostolul neamului” – cum singur s-a intitulat – se adresează eminamente electoratului rural, ştiind prea bine că acolo sunt alegătorii comuniştilor. Prin urmare, sfatul maestrului de a ne uni, de a ne împăca şi de a merge împreună la votare nu-i altceva decât un îndemn de a ne alinia comuniştilor. Să ilustrăm aceasta cu un exerciţiu practic. De exemplu, în satul meu de baştină, Cotiujeni, Briceni, dintre cei peste 2500 de alegători, tradiţional dacă se adună vreo 300 de oameni care votează alte partide decât cele roşii. Urmând sfatul lui Druţă, trebuie să-i îndemnăm cei peste 2000 de oameni cu creierul îngheţat de partea noastră, a democraţilor, sau să trecem noi, cei puţini, de partea lor. E clar şi mutului (aşa e vorba) că maestrul din capitala Rusiei avea în vedere cea de-a doua soluţie. Vorbeam la început metaforic că Druţă obişnuieşte să aprindă fitilul şi să fugă. Cam aşa făceam şi noi în copilărie, numai că noi o făceam la modul direct. În iernile cu multă zăpadă, noi, câţiva prieteni din mahala, săpam o groapă de zăpadă în centrul drumului, o acopeream cu crengi peste care puneam un strat de zăpadă. Apoi ne ascundeam în curte şi aşteptam efectul, cu cât mai mulţi cădeau, cu atât mai bucuroşi eram.
Aceasta a durat până când nişte săteni s-au plâns părinţilor şi am primit o bătaie soră cu moartea. N-aş vrea ca Ion Druţă să „ia bătaie”, nici chiar de la Bunul Dumnezeu. Aş vrea doar ca Mântuitorul (că totuna Druţă vrea să fie primul cavaler al ordinului Mântuitorului) să-l întrebe un singur lucru, atunci când o fi să fie: „De ce, Ionele, ai pactizat cu antihriştii şi profanatorii lăcaşelor mele sfinte, tocmai tu, cel în care în care am investit talent, cumsecădenie şi speranţă?”. Doar atât, iar că Druţă, prin articolul său, încearcă să ne adoarmă, ba chiar să ne mintă, o demonstrează scrisoarea lui deschisă adresată lui Voronin, publicată în acelaşi săptămânal, în data de 26 martie, curent. „Deseori, mai în glumă, mai în serios sunt întrebat ce face unicul nostru cavaler al Mântuitorului… În primul rând, ţin să mulţumesc fostei conduceri pentru înalta distincţie. Cât priveşte actul înmânării, dat fiind faptul că actuala conducere nu recunoaşte Moldova ca un stat cu trecutul şi cu viitorul său, vom aştepta până când în fruntea Moldovei va veni acel care va spune sus şi tare că am fost, suntem şi vom fi un popor cu nume de moldoveni”. Deci, iată fariseismul lui Druţă: pe de o parte spune că nu are nici ambiţii, nici interese electorale, pe de altă parte, îi aşteaptă pe comunişti cu braţele deschise să revină la guvernare.
Druţă continuă să se zbată între Sfânta Scriptură şi Manifestul Partidului Comunist.
Alexandru Horaţiu Friscu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
